PNL, moțiune simplă pe Educație

Bogdan Bolojan / 06 sep 2017 / 13:40 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Liderul grupului PNL din Senat, Iulian Dumitrescu, a anunţat că o moţiune simplă prin care senatori PNL şi USR cer demisia ministrului Educaţiei, Liviu Pop, va fi depusă marţi, 12 septembrie, la Senat. 

Dumitrescu a precizat că până în prezent au semnat documentul 34 de senatori, iar moţiunea se intitulează "O Românie fără educaţie de calitate este o Românie săracă". 

"Motivele pentru care cerem demisia ministrului Liviu Pop sunt foarte multe. Câteva dintre ele sunt: situaţia ridicolă cu manualele de clasa a V-a unde nu avem manual de matematică, română, dar avem manual de educaţie fizică de peste 100 de pagini, avem problemele vechi din minister care ţin de autorizaţiile de funcţionare, avem o ruptură totală între Ministerul Educaţiei şi ceea ce cere mediul de afaceri, piaţa cere ceva, şcoala dă altceva. Sunt foarte multe probleme. Avem cea mai mare rată de abandon şcolar din Europa - unul din cinci copii nu termină şcoala. (...) Avem o guvernare total haotică şi în învăţământ. Eu sper ca colegii din Senat ai PSD să ţină cont de conştiinţa lor şi de interesul cetăţenilor şi să voteze demiterea ministrului Liviu Pop", a afirmat miercuri Dumitrescu, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

[citeste si]


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25