PNL - Iohannis, miting 18 mai Piaţa Victoriei. Live video + text

Sursa foto: Facebook Siegfred Muresan
Sursa foto: Facebook Siegfred Muresan

PNL organizează sâmbătă, 18 mai, de la ora 11.00, în Piața Victoriei din Bucureşti, un miting pentru susținerea Referendumului din 26 mai 2019.

LIVE TEXT: 

- S-a încheiat mitingul. Klaus Iohannis şi liberalii coboară de pe scenă. 

Klaus Iohannis: 

- Sunt impresionat. Văd oameni din Moldova, din Oltenia, văd pe mulţi din Muntenia, văd pe mulţi din Dobrogea. Văd pe mulţi din Transilvania şi din Banat. Ne-am întâlnit azi fiindcă vin alegeri; avem europarlamentare şi referendum. Daţi-mi voie să apreciez echipa care se află spatele meu: cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidaţi! Şi ştiţi ce? Eu personal sunt convins că ei vor câştiga alegerile împreună cu voi. 

- Am adus Europa în România fiindcă înainte de asta am dus România în Europa împreună cu voi. Noi toţi vrem să fim europeni. 

- Ştiţi cine nu a fost acolo şi cine nu contează în Europa? În Europa nu contează PSD fiindcă au dovedit că nu sunt în stare de nimic. PSD-ul a făcut mari promisiuni. Ne-a promis marea cu sarea. Îi întreb eu pe pesedişti, unde  sunt spitalele promise? Zero. Unde sunt autostrăzile promise? Zero. 

- PSD-ul nu este interesat de români şi România. PSD-ul e interesat să-i fie bine lui Dragnea. 

- Ştiţi care e problema imensă? O dată ce pierdem independenţa justiţiei, pierdem tot. Pierdem economia, bunăstarea românilor şi prin politica PSD-ului ajungem în catastrofă. Iar cineva, la sfârşit, va plăti nota de plată. Nu vor plăti ei. Pentru toate aceste lucruri vor plăti românii. Noi toţi vom plăti pentru această guvernare pesedistă eşuată.

- Fiindcă aşa nu se mai poate, vă chem eu, preşedintele României, la referendum.  Eliberaţi România! Vă aştept pe toţi la vot pe 26 mai pentru România, pentru viitorul României!

- Klaus Iohannis a urcat pe scenă. Urmează discursul preşedintelui.

- Vorbeşte Ludovic Orban, preşedintele PNL.

- Rareş Bogdan: PNL este singura formaţiune capabilă să învingă PSD-ul condus de Dragnea. (...) Nu pot ei fura cât puteţi voi vota. Alături de mine e preşedintele PNL, Ludovic Orban."

- Vorbeşte deputatul Raluca Turcan.

- Urmează Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia. 

- Vorbeşte Siegfred Mureşan. 

- Vorbeşte Cristian Buşoi, preşedintele PNL Bucureşti: "Sunt de 22 de ani în PNL şi vă asigur că are oamenii cu care să facă bine pentru România. (...) PSD Pune în pericol viitorul european al acestei ţări".

- Gheorghe Falcă, primarul Aradului, urmează la microfon: "Să strigăm PNL - Iohannis, victorie!"

- Urmează Florin Cîţu, liderul senatorilor PNL. 

- Primul care vorbeşte este Robert Sighiartău, secretarul general al PNL.

- A început mitingul. Este prezentat noul imn al Partidului Naţional Liberal. 

La miting vor participa și vor susține discursuri Ludovic Orban, președintele PNL, Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, candidați ai PNL pentru alegerile europarlamentare precum Rareș Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureșan, Violeta Alexandru sau Cristian Bușoi, și alți lideri ai Partidului Național Liberal.

La evenimentul PNL este invitat președintele României, Klaus Iohannis, pentru a susține Referendumul convocat în 26 mai. DC News transmite în format live text principalele momente ale mitingului, în cadrul acestui articol, precum şi în alte ştiri ce vor putea fi regăsite pe site. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel