PNL și PDL, avertizate că o fuziune ACUM e o greșeală

Fuziune PNL-PDL
Fuziune PNL-PDL

Diferențele între PNL și PDL sunt destul de mari și cele două partide ar putea să rămână fără o parte din electorat, aceasta fiind consecința firească a unei fuziuni în pripă. "Să faci fuziune înseamnă mult mai mult, înseamnă să stai cu cineva şi să mănânci din aceeaşi farfurie', avertizează fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu.

 

O fuziune înseamnă să stai cu cineva şi să mănânci din aceeaşi farfurie, însă diferenţele dintre PNL şi PDL sunt destul de mari şi mai ales între electoratele celor două partide. Declaraţiile au fost făcute la RFI de fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, membru al Fundaţiei Mişcarea Populară.

Membru al Fundației Mișcarea Populară, Sebastian Lăzăroiu consideră că fuziunea PNL-PDL acum ar fi o greşeală: "Eu văd că spre asta se îndreaptă şi înţeleg că trebuie să se întâmple asta chiar foarte repede, până la alegerile prezidenţiale. Mi-e greu să spun dacă vor merge până la capăt, dar înţeleg că ăsta e obiectivul. Cred că de fapt asta e şi cumva greşeală pe care o fac cele două partide. Era suficient în faza asta să facă o alianţă, chiar mai largă, nu doar cu PNL-PDL, cu un singur obiectiv: un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care să lupte cu candidatul stângii, cu candidatul PSD şi să câştige", a declarat, joi, Sebastian Lăzăroiu la RFI.

Citește și Sebastian Lăzăroiu dezvăluie scenariul cu Klaus Iohannis

Potrivit fostului consilier prezidenţial, "să faci fuziune înseamnă mult mai mult, înseamnă să stai cu cineva şi să mănânci din aceeaşi farfurie. Or diferenţele sunt destul de mari între cele două partide şi mai ales între electoratele celor două partide, pentru că sunt câteva evenimente prin care ambele partide au trecut şi în timpul cărora au avut poziţii total opuse. Deci nu vorbim de vorbe grele care se spun în politică, vorbim de fapte. Vorbim de vara lui 2012, vorbim de politicile de austeritate din perioada 2010-2011. Or nimeni nu a lămurit lucrurile astea şi cred că ele trebuie lămurite înainte de o fuziune, pentru că se întâmplă un fenomen simplu, să plece electorat şi de la PNL şi de la PDL".

În plus, Lăzăroiu nu crede că fuziunea PNL-PDL va aduce automat și mai multe voturi noului partid de dreapta. "Consecinţa firească a unei fuziuni făcute în pripă este că 15 plus 13 nu va face 28, aşa cum speră cele două partide, ci s-ar putea să facă undeva în jur de 20".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel