PNL își aruncă primarii în cursă. Anunțul făcut de Blaga și de Gorghiu

Liderii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că directorul Aeroportului Internațional Iași, Marius Bodea, va fi candidatul PNL la funcția de primar al municipiului reședință.

"Este un candidat pe care mi-l doream foarte mult în competiția politică. Cred că nu greșesc când spun, în numele PNL, că un manager public, un om care s-a dovedit a fi gospodar prin funcția pe care a deținut-o în ultima vreme, va fi un foarte bun gospodar și pentru municipiul Iași. Vorbesc de Marius Bodea", a declarat Alina Gorghiu.

Anterior acestui anunț, mai mulți liberali înscriși pe lista internă a aspiranților la fotoliul de primar la alegerile din 2016 au făcut publice deciziile lor de a renunța la candidaturi în favoarea lui Marius Bodea, care este și prim-vicepreședintele PNL Iași. Fostul senator PDL Dumitru Oprea, unul dintre cei nouă liberali înscriși pe lista internă a candidaților la Primărie, nu a răspuns jurnaliștilor dacă îl va susține pe Bodea în candidatura sa la Primăria Iași.

Tot în cadrul conferinței de presă de la Iași, liberalii au anunțat că la alegerile locale din 2016 actualul primar al municipiului Bacău nu va candida pe listele partidului. Până acum, fotoliul de primar al Bacăului este râvnit de președintele PNL Bacău, Tudorița Lungu, și senatorul Dragoș Luchian. "Domnul Stavarache nu va fi candidatul PNL la Bacău. Sunt doi candidați. Sondajul de opinie va decide cine va fi candidatul nostru acolo", a mai spus Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel