Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni, că liberalii şi-au desemnat candidaţii pentru cinci dintre cele șase primării de sector ale Capitalei.
'Azi, Comisia de organizare a unificării PNL a hotărât candidaţii la funcţia de primar de sector pentru primăriile 1, 2, 3, 4 şi 5. Aceştia sunt următorii: la Primăria sectorului 1 - Alexandru Nazare, la Primăria sectorului 2 vom merge cu Dan Cristian Popescu, la Primăria sectorului 3 cu Florin Ştefan Vasile, la Primăria sectorului 4 cu Răzvan Sava, iar la Primăria sectorului 5 cu Ovidiu Raeţchi', a declarat Predoiu, la Palatul Parlamentului, citează Agerpres.
În ceea ce priveşte Primăria sectorului 6, liderul liberal a precizat că partidul aşteaptă în zilele următoare 'o cercetare calitativă de anvergură', urmând ca o decizie privind candidatul PNL să fie luată lunea viitoare.
'În orice caz, aş dori să precizez fără echivoc că nu vom merge la sectorul 6 cu domnul Florescu. Deci dezavuez orice speculaţie pe această temă. Nici nu s-a pus problema şi nici nu se va pune problema să mergem la sectorul 6 cu domnul Florescu', a adăugat Cătălin Predoiu.
[citeste si]
Întrebat dacă PNL ia în calcul un tehnocrat pentru această primărie de sector, Predoiu a răspuns că nu şi că în luarea unei decizii liberalii vor pleca de la soluţiile existente în partid.
Preşedintele PNL Bucureşti a mai spus că în desemnarea candidaţilor liberalii au ţinut cont inclusiv de potenţialul de creştere. 'Toate sondajele au arătat că toţi candidaţii care au fost luaţi în calcul - în general au fost două persoane pentru fiecare sector - s-au aflat umăr la umăr, practic în marja de eroare, şi s-a avut în vedere atât plasamentul, cât şi rezerva de creştere pentru viitor. S-a avut în vedere, de asemenea, durata în care şi-au făcut campanie. Unii au început campania de câteva luni de zile, alţii au început-o relativ recent, de trei - patru săptămâni, şi faptul că ei sunt plasaţi unul lângă altul arată un potenţial de creştere mai mare pentru candidatul care a făcut o campanie intensivă şi deja este la egalitate cu celălalt', a explicat Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu