PNL a fost denunțat la DNA de Inițiativa România, care a depus noi probe cu privire la falsificarea semnăturilor pe listele de susținere.
"Mișcarea civică Inițiativa România a depus astăzi la Direcția Națională Anticorupție un set de 25 de pagini cu nume și date personale folosite de reprezentanți ai Partidului Național Liberal pentru falsificarea unor semnături pe listele de susținere a candidaților la alegerile locale din București. Persoana care ne-a pus la dispoziție aceste tabele a fost solicitată de reprezentanți ai PNL, care se ocupau cu strânsul de semnături, să copieze nume cu nume de pe respectivele foi și să le treacă în tabelul cu semnături de susținere pentru candidații PNL, după care să semneze în dreptul fiecărui nume. Practic, să falsifice semnături. Persoana în cauză este de acord să fie citată ca martor într-o eventuală anchetă a DNA", potrivit unui comunicat de presă al Inițiativa România.
Mișcarea civică Inițiativa România a formulat pe 25.04.2016 un denunț la DNA privind posibila săvârșire a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 320, art. 322, respectiv art. 323 din Codul Penal.
"Denunțul se referea și la posibila folosire de către persoane care îndeplinesc funcții de conducere într-un partid a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție" se precizează în comunicat, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu