PNL, noi măsuri în războiul cu Victor Ponta. Ce a anunțat Mihai Răzvan Ungureanu

PNL apreciază gestul președintelui Klaus Iohannis de a avea discuții separate la Palatul Cotroceni cu partidele de la guvernare şi cu cele din opoziţie și anunță că luni va depune contestația la CCR privind reluarea votului în Senat în cazul Șova, iar marți o delegație a conducerii PNL se va întâlni cu ambasadorii acreditați la București pentru a detalia motivele și conținutul moțiunii de cenzură.

"Suntem într-o situație fără precedent și toată lumea înțelege acest lucru, iar calitatea de urmărit penal pe care o are premierul ne aduce în situația de a solicita demisia domniei sale și redesenarea întregii calitați a puterii în Parlament și în Executiv", a declarat, luni, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, demis în urma unei moțiuni de cenzură.

"Ne bucurăm că în după amiaza târzie a acestei zile vom participa la consultările solicitate de președintele Iohannis. Ne bucurăm, totodată, și că nu vom da ochi în ochi cu delegația PSD condusă de premierul urmărit penal al României. Neintersectarea noastră ne pune în situația de a fi consistenți cu promisiunea făcută ieri, aceea de a nu fi alături la niciun fel de proces politic și niciun dialog", a mai spus fostul premier.

Victor Ponta se teme, afirmă MRU

Mihai Răzvan Ungureanu este convins că premierul Ponta "va rămâne foarte curând singur și în partidul domniei sale, și în coaliția guvernamentală. Pentru că încercarea disperată pe care o face de a se agăța de putere în speranța că această calitate de prim-ministru al feește de colții Justiției poate avea un efect distructiv și asupra PSD și asupra partidelor din coaliția de guvernare".

"Această disperare se resimte și în graba cu care a solicitat un vot în Camera Deputaților în privina ridicarii imunității parlamentare. Se teme dl Ponta de mișcările de stradă, de protestele legitime și corecte ale romănilor care nu doresc să fie reprezentați de un urmărit penal", a adăugat Ungureanu.

Fostul premier a anunțat, totodată, că PNL va ataca din nou la CCR votul din Senat în cazul Șova, precizând că PNL așteaptă "deznodământ rapid și corect", iar marți, la ora 16:00, o delegație a conducerii PNL se va întâlni cu o parte dintre amabasadorii acreditați la București pentru a detalia motivele și conținutul moțiunii de cenzură. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel