Deputatul liberal Alina Gorghiu, membru al Comisiei Juridice, susține că PNL cere demisia președintelui CNA, Laura Georgescu, adăugând că "nu ar dăuna" dacă activitatea acesteia ar fi verificată de către instituțiile abilitate. Totodată, PPDD spune că va sesiza procurorii DNA pentru a cerceta dacă la CNA s-au produs acte de corupție.
"Înțeleg că sunt niște fapte de corupție despre care are cunoștință grupul PPDD. Eu, ca avocat, nu pot să mă pronunț dacă sunt sau nu fapte de corupție la mijloc. Ce pot să spun este că PNL, ieri (n.r. marți), a cerut demisia acestei doamne, care are în mod clar lipsă câteva lucruri care definesc o persoană ce ocupă o funcție de demnitate — are un limbaj suburban, vorbește despre protejarea unor anumite trusturi de presă, despre traficarea de influență, lucruri inacceptabile. Nu văd cu ce ar putea să dăuneze o sesizare către instituțiile abilitate. Nu știu dacă DNA este cea abilitată, dar să se facă cercetări. Este un derapaj incredibil când vine vorba de șeful CNA, cel care ar trebui să sancționeze derapajele", a spus Alina Gorghiu, conform Agerpres.
Liliana Mincă, deputat PPDD, crede că suspiciunile care planează asupra șefei CNA după apariția în presă a înregistrărilor sunt de competența DNA.
"Colegii mei, cei 15 deputați ai PP-DD, vor sesiza DNA astăzi (n.r. miercuri). DNA trebuie să ne spună dacă la CNA s-au întreprins fapte de corupție, întrucât ceea ce s-a vehiculat în ultima perioadă în mass-media nu demonstrează altceva decât că la CNA se întreprind fapte de corupție. Or, doar DNA poate să ne spună, într-adevăr, dacă acolo sunt fapte de corupție, dacă acele înregistrări audio-video sunt reale, dacă sunt rupte din context. Însă doamna președinte Laura Georgescu a spus foarte clar că acei termeni au fost folosiți, dar că au fost scoși din context", a afirmat Mincă.
Laura Georgescu a fost audiată la Comisia pentru cultură din Camera Deputaților cu privire la conținutul unor convorbiri pe care le-ar fi purtat cu funcționari publici din CNA despre favorizarea unui post de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News