Urmărește emisiunea live


PNL, atac dur la Dacian Cioloș în ziua alegerilor locale

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cezar Preda, a reacționat dur, duminică, în urma afirmațiilor premierului Dacian Cioloș la ieșirea de la urne. 

"În prima noastră intervenție, primul mesaj a fost către sinistrați, oamenii care au mari probleme din cauza calamităților. Și acum plouă torențial în Banat, în zona Aradului. Eu cred că domnul prim-ministru s-a ocupat de reforma clasei politice, iar noi, partidele reformate, ne-am ocupat de sinistrați. Ar fi bine să inversăm puțin rolurile și fiecare să-și vadă de rolurile lui. E dreptul domniei sale să-și exprime un punct de vedere, dar eu mi-aș fi dorit — și PNL — să fim acolo unde oamenii o duc greu, unde au nevoie de sprijinul autorităților, unde oamenii suferă cumplit acum. Cred că ăsta e rolul prim-ministrului și al Guvernului, mai ales că e tehnocrat", a spus Preda.

El a susținut că nu trebuie băgată toată clasa politică "în aceeași oală".

"Despre celelalte afirmații cu reformarea partidelor, ne rezervăm dreptul să începem discuțiile de mâine și cu domnia sa, de cum se reformează unii și nu se reformează alții. Nu poți să bagi toată clasa politică în aceeași oală. Nimeni în această țară nu are dreptul să judece democrația autentică, care înseamnă partide politice. Poți să le judeci reformarea sau nu, iar discursul domniei sale, din câte am înțeles eu, se referea tocmai la această ofertă electorală, că nu este corespunzătoare. Nu pot să-i reproșez, pentru că e corect, dar pot să spun că eu aș fi adăugat și cine n-a făcut o ofertă corespunzătoare. Așa e corect, dar poate nu avea voie să pronunțe nume de partide și atunci s-a oprit la prima frază", a adăugat liberalul.

Întrebat dacă PNL nu e mulțumit de modul în care Guvernul a gestionat criza inundațiilor, Cezar Preda le-a răspuns jurnaliștilor printr-o întrebare retorică: "Ce-ați auzit dumneavoastră de la pupitrul Guvernului vizavi de aceste inundații? (...) Ce-au făcut, câte sunt la ora asta, câte case mai sunt sub apă, câți oameni și-au pierdut domiciliul, câți au murit, ce s-a întâmplat, de ce nu s-au luat măsuri, ce măsuri se iau acum?".

Purtătorul de cuvânt al PNL București a punctat, însă, că această critică adusă Guvernului este "constructivă" și a menționat, întrebat dacă liberalii ar putea susține o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, că liberalii nu "șantajează" Guvernul, ci îl susțin.

De ce s-a supărat PNL

Premierul Dacian Cioloș a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că s-ar fi așteptat la o mai mare 'regenerare a resurselor umane ale partidelor care au propus candidați' și speră la o situație mai bună la alegerile parlamentare.

Totodată, premierul, care a votat în jurul orei 8,30 la o secție din Zalău, și-a exprimat speranța că vor merge la vot toți cei care au acest drept.

"Am votat. Mi-am făcut datoria de cetățean și sper să facă acest lucru toți cei care au drept de vot pentru că, dincolo de ce putem face pe parcursul mandatelor aleșilor locali, acum este momentul să ne spunem punctul de vedere cel mai consistent. Știți chestiile astea, că am votat pentru democrație, prosperitate și așa mai departe. mi se par așa, generalități. Am votat pentru oameni vis-s-vis de care sper că pot să facă din orașul ăsta mai mult decât este, în primul rând. Deci am votat oameni în care am încredere, chiar dacă, drept să spun, m-aș fi așteptat la mai multă regenerare a resurselor umane ale partidelor care au propus candidați, sper să avem o dinamică mai bună pentru alegerile parlamentare", a declarat premierul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel