Prim-vicepreședintele liberalilor Adriana Săftoiu a precizat, duminică, pentru Agerpres, componența delegației PNL care va merge, luni, la discuțiile cu premierul Dacian Cioloș pe marginea modificării legii alegerilor locale.
Delgația liberalilor va fi compusă din copreședintele PNL Vasile Blaga, secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, și prim-vicepreședinții liberali Ludovic Orban, Adriana Săftoiu și Gheorghe Flutur.
Prim-vicepreședintele liberalilor Adriana Săftoiu a precizat, tototdată, că întâlnirea dintre premierul Dacian Cioloș și PNL va avea loc în jurul orei 9:45, la Vila Lac.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu nu va participa la discuții, fiind plecată, până la sfârșitul săptămânii viitoare, într-o vizită în Statele Unite ale Americii.
Premierul Dacian Cioloș va avea luni întâlniri succesive cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta pe tema modificării legii alegerilor locale.
Pe 18 ianuarie, liberalii au anunțat că îi vor înainta premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Inițial, premierul a afirmat că această solicitare este nedemocratică.
Ulterior, Cioloș a anunțat că va avea discuții cu partidele în privința modificării legislației electorale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu