PNL, tensiuni după referendum. Blaga: Imaginea partidului a fost afectată

Vasile Blaga
Vasile Blaga

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga a declarat că imaginea partidului a fost afectată de criticile unor lideri liberali la adresa conducerii formaţiunii pe subiectul referendumului de modificare a Constituţiei, arătând că "momentul a fost nefericit ales". 

"Eu cred că au făcut cel puţin două greşeli. Prima, pentru că decizia, foarte corectă de altfel, ca fiecare coleg să voteze aşa cum doreşte, cum îi spune propria conştiinţă, a fost luată de conducerea partidului, nu a fost luată de o persoană şi cine a dorit să meargă la vot, a votat, eu am fost şi am votat pentru, adică da, nu mi-a spus nimeni să mă duc sau să nu mă duc. Pe de altă parte, şi momentul a fost, zic eu, nefericit ales, adică presiunea era pe cei care cu adevărat au greşit, vă daţi seama ce ar fi făcut domnul Dragnea dacă ar fi ieşit referendumul, nu. Şi atunci au mutat discuţiile şi pe partid (pe PNL - n.r.) ceea ce a fost incorect", a declarat Vasile Blaga, joi, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, întrebat cum apreciază declaraţiile liderilor liberali privind poziţionarea faţă de referendum şi dacă cei care s-au arătat nemulţumiţi au dreptate. 

Scandalul a afectat imaginea partidului

Fiind întrebat dacă acest "scandal intern" a afectat imaginea partidului, el spus: "Nu pot să spun că nu, da, sigur". "Dispute interne de acest gen, eu întotdeauna am fost, am insistat în permanenţă ca orice discuţie, de orice fel - şi e bine că partidul este viu şi sunt puncte de vedere diferite - dar hai să le discutăm în şedinţă şi atunci minoritatea întotdeauna se supune majorităţii. Decizia pe care o ia partidului, fiecare şi-o asumă", a spus Blaga. 

Fostul copreşedinte al PNL a spus că nu este cazul unor sancţiuni. "Nu cred, nu cred că trebuie să mergem până acolo, la sancţiuni, hai să mai discutăm", a spus Blaga. Mai mulţi parlamentari PNL au scris duminică seara, pe Facebook, că actuala conducere a PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel