Demisia prim-vicepreședintelui PDL, Sorin Frunzăverde, a declanșat o adevărată isterie la nivelul liberal-democraților. Potrivit unor surse din PDL, demisia președintelui CJ Caraș-Severin va fi urmată și de alte plecări din rândul greilor partidului de guvernământ.
[caption id="attachment_170042" align="alignleft" width="300" caption="Sediul central al PDL va deveni tot mai pustiu în următoarea perioadă"][/caption] Sorin Frunzăverde a declanșat un adevărat haos în PDL. La numai câteva ore de la vestea demisiei liderului PDL, mai mulți "grei" ai partidului și-au exprimat intenția de a părăsi corabia liberal-democraților. Printre cei care sunt pe picior de plecare s-ar număra primarul Aradului, Gheorghe Falcă, primarul Brașovului, Gheorghe Scripcaru, primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, președintele PDL Mehedinți, Mihai Stănișoară și chiar secretarul general al PDL, Ioan Oltean.
Nici primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, nu ar mai rămâne în PDL, după ce Executivul a adoptat, marți, hotărârea de înființare a Universității de Medicină și Farmacie în limba maghiară.
Potrivit surselor De Ce News, în următoarele trei zile se va lua o decizie clară referitoare la părăsirea partidului de o parte a liderilor PDL, după ce președintele Traian Băsescu, aflat la Seul, va încerca o negociere cu aceștia. Este clar că în situația de față, negocierile de la nivul partidului vor fi foarte dure, edilii punând condiții de a li se aloca fonduri cât mai mari pentru bugetele locale.
Pe de altă parte, Sorin Frunzăverde poate declanșa formarea unei drepte moderne, acesta devenind pilonul principal în jurul acestei construcții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu