Pîslaru critică dur majorarea salariilor: Este cumpărare de voturi

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, susține că intenţia parlamentarilor de a aproba majorări salariate înainte de alegeri reprezintă un act iresponsabil, echivalent cu cumpărarea de voturi şi cu promisiuni electorale care nu vor putea fi onorate.

El s-a referit la amendamentele aprobate luni de deputaţii din Comisiile de buget, finanţe şi de muncă la Ordonanţa de Urgenţă nr. 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal.

'Riscăm să nu înţelegem un lucru elementar şi anume faptul că banii aceştia sunt bani pe care îi dau toţi românii pentru a putea să avem o ţară guvernată mai bine. Dacă tu iei banii aceştia şi îi dai discreţionar, cum îţi trece ţie prin cap, fără niciun fel de analiză, vei avea nişte bani care sunt luaţi din altă parte, adică drumuri mai puţine, spre exemplu', a declarat ministrul Pîslaru, pentru Agerpres.

Citește și: Cioloș: Parlamentul, creșteri salariale de 9 miliarde de lei

El a susţinut că o astfel de decizie ar crea inechităţi pentru celelalte categorii de populaţie care nu vor beneficia de aceste sume.

'Iar în momentul în care îţi asumi discreţionar lucrul acesta, fără să te intereseze care este impactul pe care îl poţi crea pe buget şi fără să te intereseze faptul că, în acest moment, România este o ţară stabilă economic şi pentru că a avut o politică precaută de cheltuire a banului public, atunci înseamnă că eşti iresponsabil. Acesta este cuvântul: iresponsabil. Eu am crezut totuşi că în România anului 2016 suntem un pic mai evoluaţi. Nu mă aşteptam ca toţi să fie sfinţi în campania electorală, nu am ajuns la acest grad de poezie, dar mă aşteptam la un pic de decenţă. Dar nu s-a învăţat nimic, nimic. Acestea sunt găleţile, sunt puii, este exact acelaşi lucru la o altă scară. Este cumpărare de voturi în prag de alegeri, prin nişte dealuri pe care tu aproape că ştii sigur că nu poţi să le livrezi', a subliniat ministrul Muncii.

Citește și: Măsuri Parlament. Cioloş: Ar fi catastrofal pentru România

Deputaţii din Comisiile de buget, finanţe şi de muncă au adoptat, luni, mai multe amendamente la OUG 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a susţinut că aplicarea amendamentelor va avea la un impact bugetar de 3-4 miliarde de lei. 'Vor fi între 3 şi 4 miliarde de lei în plus cu ceea ce aţi făcut dumneavoastră astăzi, de la 1 decembrie 2016. Este vorba de 3-4 miliarde de lei peste cele 2,6 miliarde de lei care este impactul Ordonanţei 20. (...) Asta duce la 5-6 miliarde lei creştere masă salarială decisă în anul acesta. Faţă de 57 miliarde masă salarială, creşte practic toată masa salarială din sistem cu încă 5-6 miliarde, numai într-un act. (...) Ca să ştim cum stăm şi, evident, un premiu Nobel pentru cel care o să facă deficitul pe zona asta', le-a spus Pîslaru deputaţilor din comisii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel