Piperea publică un SONDAJ de ultimă oră. Cifre bombă pentru un liberal

Avocat Gheorghe Piperea FOTO: Agerpres
Avocat Gheorghe Piperea FOTO: Agerpres

Avocatul Gheorghe Piperea a publicat în premieră datele unui sondaj cu rezultate surprinzătoare.

Cercetarea, care s-a desfășurat în această vară, a avut scopul de a măsura percepția consumatorilor asupra gradului de protecție împotriva abuzurilor de putere economică pe care sunt nevoiți să le suporte în relațiile contractuale cu unii agenți economici.

"Majoritatea consumatorilor se simt vulnerabili in fata potentialelor abuzuri savarsite de anumiti agenti economici.

Deloc protejat : 24%

Protejat intr-o oarecare masura : 38%

Nici/nici : 23%

Zona de vulnerabilitate, precum se observa, este de nu mai putin de 85%.

Cu toate acestea, desi multe persoane se simt vulnerabile in fata potentialelor abuzuri, doar 2 din 10 persoane au apelat vreodata la o institutie/autoritate a statului pentru a fi protejate. Motivatia, care ar trebui sa dea fiori autoritatilor publice, este aceea ca populatia, simplii particulari, nu au incredere ca vor fi protejati de autoritati, considerand ca cei ce detin puterea si abuzeaza de ea sunt inexpugnabili si ca, de aceea, e mai bine "sa nu te pui cu ei". Pot sa dau marturie ca, in ciuda succeselor in procesele colective contra bancilor derulate in anii 2010-2015, consumatorii de produse bancare inca se tem sa apeleze la autoritati si, cu atat mai bizar in conditiile in care procesele de tip class action asigura un oarecare anonimat al reclamantului, se tem sa declanseze procese contra bancilor. Iar aceasta temere, in acest domeniu strict limitat, este intr-o oarecare masura, justificata, date fiind pozitia constant ostila cu consumatorii si protectiva cu bancile a BNR, precum si managementul si PR-ul fricii de consecintele pierderii procesului, ale disparitiei diverselor programe de creditare si a entuziasmului creditarii, ale scumpirii creditelor, ale riscurilor sistemice severe etc", a spus Gheorghe Piperea.

Domeniile care au inregistrat cele mai multe nemultumiri ale consumatorilor

Serviciile de telecomunicatii, comertul, asigurarile auto si serviciile bancare sunt domeniile care au inregistrat cele mai multe nemultumiri ale consumatorilor.

"Primele trei domenii sunt inevitabile in viata simplilor particulari. Un mare grad de nemultumire fata de ele este, de asemenea, inevitabil. In plus, in aceste domenii, de ani de zile, exista informatii publice si afise de tipul infocons, care "stimuleaza" oamenii la plangeri si la actiuni pentru protectia drepturilor lor in calitate de consumatori. Fara servicii bancare, insa, se poate trai. In plus, oamenii au sesizat foarte recent ca si bancile pot abuza de increderea publicului si de puterea lor ecomomica si ca, de asemenea, bancile pot fi reclamate autoritatilor si justitiei. Intre marfurile/serviciile ne-necesare, excluzand primele trei domenii (pe care le-am calificat inevitabile) cel mai criticabil pentru abuz de putere este domeniul bancar. Oamenii, in raport de atitudinea fata de domeniul bancar, sunt cu mult mai nemultumiti (daca se poate spune asa ceva) decat de ingrijirile medicale din sistemul public si de serviciile de canalizare si apa, de furnizarea energie electrica si termica, de furnizarea gaz, de serviciile medicale private, de restaurante etc", a mai zis avocatul.

Principala institutie care are responsabilitatea de a proteja consumatorii 

ANPC este, conform perceptiei publice, principala institutie care are responsabilitatea de a proteja consumatorii impotriva eventualelor abuzuri savarsite de agentii economici: in acest sens s-au pronuntat 86% dintre cei intrebati. In rind, la mare distanta, vin: ANSVA – 58%, Guvernul – 37%, Parlamentul si BNR – cate 33% si, la urma, din pacate, Avocatul Poporului – doar 25%.

Dintre toti cei care au apelat la ajutorul unei institutii, 9 din 10 consumatori s-au adresat ANPC.

Aproximativ o treime dintre cei care au apelat la ajutorul unei institutii se declara « foarte nemultumiti » de solutionarea problemei. Destul de nemultumiti sunt 18%, nehotarati fiind 19%.

Legea dării în plată

"In legatura cu Legea darii in plata, toti cei care au declarat – spontan – ca au auzit despre o lege menita a proteja persoanele cu credite ipotecare in relatia cu bancile, au mentionat «legea darii in plata». Foarte interesant este ca, atunci cand au fost intrebati direct, respectiv, daca au auzit sau nu de Legea darii in plata, 3 din 4 persoane intrebate au declarat ca au auzit, doar 26% spunand ca nu au auzit de legea darii in plata.

[citeste si]

Cu adevarat esential este faptul ca doar 22% dintre repondenti au spus ca au o parere nefavorabila despre lege. Aceasta constatare contrazice tot ceea ce au profetit bancile si BNR in legatura legea darii in plata. Publicul larg, in proportie de 55%, are o parere favorabila despre lege, iar 23% dintre repondenti sunt nehotarati", a adăugat profesorul.

Daniel Zamfir și Gheorghe Piperea, top încredere

"Cei mai multi respondenti nu ii cunosc pe initiatorii "legii darii in plata". Totusi, Daniel Zamfir si Gheorghe Piperea sunt singurele persoane asociate spontan cu aceasta lege.

In Bucuresti, Gheorghe Piperea si Daniel Zamfir au obtinut cele mai mari scoruri de incredere. Una dintre intrebari a fost: care este persoana care ar putea duce la bun sfarsit un proiect legislativ pentru protectia consumatorilor. La o notorietate de 35%, Gheorghe Piperea are un grad de incredere de peste 68%. Tot in Bucuresti, la o notorietate de 25%, Daniel Zamfir are un grad de incredere de 61%", a adăugat avocatul pe Facebook.

Sondajul integral va fi publicat de către Gheorghe Piperea în zilele următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel