PNL va iniţia o campanie naţională de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la rolul şi importanţa Pilonului II de pensii, a anunţat duminică, la Botoşani, preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, campania va avea loc în contextul în care actuala coaliţie de guvernare are 'tentativa de naţionalizare a Pilonului II de pensii'.
'La ora actuala există peste 4,1 milioane de români care au contribuit la Pilonul II de pensii, ai căror bani depuşi în conturi individuale, bani care reprezintă proprietatea fiecărui contribuabil, sunt puşi în pericol de guvernul actual şi de coaliţia PSD-ALDE. Intenţia clară a Guvernului este de a pune mâna pe aceşti bani în trei paşi. Primul pas a fost făcut deja: reducerea procentului de contribuţie de la 5,1% la 3,75%, deşi, în conformitate cu legea adoptată privitoare la Pilonul II de pensii, procentul de contribuţie ar fi trebuit să crească la 6%. Al doilea pas care va fi făcut, din informaţiile pe care le avem, va fi modificarea legii, astfel încât să îi determine pe cât mai mulţi dintre angajaţii care contribuie la Pilonul II de pensii să nu mai contribuie (...). Al treilea pas este ca, prin reducerea numărului de contribuabili, administratorii privaţi să îşi piardă interesul şi toţi aceşti bani să intre în administrarea guvernului', a afirmat Orban.
[citeste si]
Orban susţine că în conturile celor peste patru milioane de români care au contribuit la Pilonul II de pensii se află nouă miliarde de euro, după care 'cei de la putere sunt disperaţi'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News