EXCLUSIV  Piețe ÎNCHISE, drepturi încălcate. Av. Gheorghe Piperea dă cărțile pe față: CCR a decis de TREI ORI lucrul acesta în 2020

Avocatul Gheorghe Piperea
Avocatul Gheorghe Piperea

Avocatul Gheorghe Piperea explică ce drepturi sunt încălcate prin decizia autorităților de a închide piețele. 

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat în exclusivitate pentru DC News dacă există vreun drept economic pentru românii care vând în piețe și care a fost încălcat prin decizia autorităților de a le închide.

”Este încălcat Art. 45 – Libertatea economică. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Dacă omul acela, indiferent că este producător sau vânzător în piață, nu mai poate să vândă pentru că se închide piața respectivă, asta în condițiile în care piețele organizate în aer liber de supermarketuri, de aceeași formă, nu se închid. Este de altfel încălcat și dreptul la muncă, la un venit. Dacă faci acest lucru trebuie să îl faci printr-o lege juridică a Parlamentului. Articolul 53 din Constituție spune că drepturile nu pot fi restrânse decât temporar și prin lege adoptată de Parlament, iar CCR a spus de trei ori lucrul acesta în 2020”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea. 

Își pot cere drepturile în instanță?

Întrebat dacă comercianții își pot cere drepturile în instanță, avocatul a răspuns: 

”Este o imposibilitate faptică. Să zicem că se duce cu marfa la piață și încearcă să vândă. Nu va putea face acest lucru pentru că nu va avea acces în piață pentru că administratorul pieței nu are subtilități constituționale și o să zică faptul că i-a interzis Guvernul, deci nu mai aveți voie aici. Eventual, s-ar putea face acest lucru în altă modalitate, dar numai până când se face temperatura -10 grade. Să vândă oamenii lângă piață, la tarabe improvizate, iar dacă cineva îi sancționează să meargă cu sancțiunea în instanță și să se atace cu excepție de neconstituționalitate”, a mai spus avocatul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel