Piața valutară în prăbușire. Reacția BNR la scenariul alarmant

Adrian Vasilescu, consultantul în strategie al BNR, a declarat că impactul crizei politice asupra cursului valutar a fost relativ redus și că o depreciere a leului cu doar 3 bani în ultimele 9-10 zile este "foarte mică".

"Criza politică a avut o influenț asupra leuluiă, dar a rezultat doar o pierdere de 3 bani, ceea ce reprezintă foarte puțin, iar acum leul își revine. Trei zile leul nu s-a mai depreciat, iar azi se simte o tendință de apreciere. Să nu uităm că au fost deprecieri mai puternice în regiune decat la noi, în Cehia, Ungaria, Polonia", a explicat Adrian Vasilescu la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, un interval de depreciere de 4-5 zile nu reprezintă "o marjă de mișcare pentru a sublinia tendințele pieței".

Piața valutară este una "vie" și este normală o anumită oscilație în sus sau în jos, a precizat oficialul BNR.

"Multi au spus că se prăbușește economia și piața valutară. Asta a creat derută. 3 bani mi se pare puțin când deprecierea vine pe fondul unei crize politice", a mai spus Vasilescu.

Leul își revine vineri din deprecierea cauzată de criza politică de la București și cursul coboară la valoarea de 4,46 lei pe interbancar, după ce staționase la 4,59 - foarte aproape de 4,6 lei în ultima săptămână.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel