€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Petru Ehegartner, ALDE: Partidele dau dovadă de laşitate

petru_ehegartner_56456600
 

Senatorul ALDE Petru Ehegartner a declarat, vineri, că partidele dau dovadă de 'laşitate' în ce priveşte preluarea responsabilităţii guvernării, afirmând că nu este de acord cu ideea lansată...

'Din păcate, din partea partidelor politice am constatat o laşitate privind preluarea responsabilităţii pe care au preluat-o în momentul în care au fost votate de către electorat. Această laşitate, privind abandonarea responsabilităţii guvernării, confirmă foarte multe dintre aspiraţiile auzite prin vocea străzii', a afirmat Ehegartner.

El a atras atenţia că în urmă cu câţiva ani liderii partidelor au 'acuzat imixtiunea preşedintelui în formarea Executivului'.

Citește și: Dragnea a făcut anunțul decisiv! Ce se întâmplă cu alianța PSD-UNPR-ALDE

'Iată că nu au trecut foarte mulţi ani şi partidele politice, pornind de la acest precedent, au preluat-o ca şi cutumă şi s-au predat singure, şi-au predat responsabilitatea în mâna preşedintelui (Klaus Iohannis, n.r.), acesta neavând altceva de făcut decât să numească un premier care să asigure guvernarea şi care să găsească susţinere în actualul Parlament', a adăugat parlamentarul ALDE.

[citeste si]

Senatorul a mai spus că în ultima perioadă a fost lansată ideea că 'ce este tehnocrat ar fi bun şi necesar'.

'S-a introdus cu obstinenţă termenul 'tehnocrat' în care se creează o dihotomie între tehnocrat şi politic, insinuându-se că tot ceea ce este politic ar fi incompetent, iar tot ce este tehnocrat ar fi bun şi necesar', a arătat Ehegartner.

Senatorul ALDE a mai afirmat că în România schimbările de guverne sunt prea dese, nefiind lăsate să-şi ducă la capăt mandatul.

'Ne-am obişnuit în ultima perioadă doar să alegem. Noi nu avem o perioadă de continuitate mai lungă de doi ani fără să avem alegeri. Se pare că perioada aceasta (de patru ani, n.r.) este prea lungă şi ne-am obişnuit doar cu asaltul de a câştiga alegerile, pentru ca ulterior să nu prea ştim să folosim rezultatele victoriei. Nu cred că e constructivă o situaţie perpetuă de a fi mereu în campanii, de a auzi mereu promisiuni - trebuie să avem şi răbdarea de a vedea dacă aceste promisiuni sunt sau nu realizate şi în ce măsură (...)', a explicat parlamentarul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close