Campania "Alege oaia" are scopul de a promova consumul de carne de ovine și de a aduce un câștig crescătorilor de oi și consumatorilor, fiindcă sunt produse foarte valoroase realizate "de mâinile și sudoarea românilor", a declarat sâmbătă ministrul Petre Daea, cu ocazia lansării campaniei în Piața Obor.
"Suntem la un program cu totul și cu totul cunoscut de dumneavoastră, lansat la Indagra. V-am spus atunci că următorul popas vă fi în piața Obor. Am fost la 10 fără un minut aici, alături de valoroșii crescători de ovine, oamenii aceștia cu mult suflet. Spuneam că aici e cheltuială, dar e mult, mult suflet și nu mai contează, pentru că toți suntem interesați să dezvoltăm în agricultura țării creșterea efectivă de animale. De când am lansat campania, ne gândim la această specie foarte valoroasă, specie care își găsește foarte bine locul în România, iar acești crescători de oi sunt bravii noștri stăpâni ai muntelui, oameni care pleacă cu lunile de acasă și se întorc cu rezultatul muncii lor. Dacă vă îndeamnă curiozitatea dumneavoastră să mă însoțiți prin țară, o să vedeți lucruri excepționale, oameni care se bucură tot timpul de puținul pe care îl câștigă, iar noi, prin această campanie, dorim să câștige mai mulți, să câștige pe de o parte crescătorul de ovine, să câștige consumatorul, pentru că sunt produse foarte valoroase, sunt produse realizate de mâinile și de sudoarea românilor și pe care trebuie să le folosim", a spus Petre Daea.
Cum râde grâul
Acesta a mai spus că după caravana din Piața Obor va pleca în teren, ca să "văd cum râde grâul la agronom".
"E o zi frumoasă, uitați-vă ce zi frumoasă este astăzi. Azi noapte a plouat, iar după întâlnirea asta o să plec în câmp, o să văd cum râde grâul la agronom când se uită la el și natura l-a ajutat să iasă din sol și apoi să înfrățească. Râde și grâul și râde bine și frumos chiar", a precizat Daea în stilul său inconfuntabil.
Întrebat ce mesaj transmite agricultorilor înainte de a părăsi Piața Obor, el a răspuns: "În primul rând să producem toți, să nu lăsăm o palmă de pământ nefolosită, să producem fiecare ce dorește, cât mai mult și evident atunci apar și câștigurile. În primul rând trebuie să producem, să nu lăsăm o palmă de pământ nemuncită".
Săptămâna viitoare, pe 11 noiembrie, șeful de la Agricultură va promova campania "Alege oaia" la Ploiești, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu