Petre Daea, despre exportul de carne de porc din România: "Vreau să liniştesc populaţia"

Petre Daea
Petre Daea

Petre Daea a vorbit despre decizia Comisiei Europene în ceea ce privește exportul de carne de porc din România, dar și despre virusul pestei porcine, prezentă în mai multe județe din țară.

Comisia Europeană nu a luat decizia de a interzice exportul de carne de porc din România, chiar dacă în ţara noastră există foarte multe restricţii din cauza prezenţei pestei porcine, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea.

"Sunt în permanenţă în legătură cu autorităţile de la Bruxelles şi facem planuri în fiecare moment. (...) Vreau să liniştesc populaţia şi să spun că nu există o interzicere a ieşirii preparatelor în afara ţării. E adevărat că prezenţa acestui virus creează foarte multe probleme, astfel că am elaborat şi am pus în discuţie publică un ordin pentru a stabili dimensiunile de exploataţie astfel încât să intrăm într-o rânduială cât mai repede cu putinţă", a spus ministrul, la Digi 24, citează Agerpres.

Ce spune despre amânarea Comisiei Europeane

Întrebat dacă este adevărat că a solicitat o amânare de la Comisia Europeană, care ar fi dorit să ia decizia de a interzice exportul de carne de porc din România, Daea a răspuns: "Am intervenit la autorităţile de la Bruxelles pentru o analiză corectă a situaţiei din România. Nu este prima dată când intervin şi nu este prima dată când comunic cu autorităţile de la Bruxelles. Am fost în legătură directă cu comisarul Andriukaitis (Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară - n.r.), cu DG Sante care se ocupă de acest domeniu, cu autorităţile sanitar-veterinare din România", a continuat oficialul guvernamental.

El a mai arătat că informaţiile care circulă în spaţiul public privind faptul că au fost interzise exporturile de carne de porc sunt de fapt interpretări eronate ale datelor venite de la Bruxelles.

"În România sunt foarte multe restricţii din punct de vedere sanitar-veterinar. De aici şi până la a interpreta că produsele agroalimentare nu mai ies la export... Carnea de porc iese, prin produsele prelucrate în abatoare, cu linii speciale de preparare, în aşa fel încât tot produsul să fie sub control sanitar-veterinar şi poate circula fără niciun fel de restricţie. Sigur că această situaţie ne-a creat o serie de probleme şi ne va crea în continuare, că virusul acesta încă nu are o stăpânire tehnică, încă nu există vaccin pentru acest virus. Toată ţara trebuie să se apere", a susţinut Daea.

Pesta porcină

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ultimele date, comunicate pe 11 octombrie, arătau că pesta porcină africană evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 1.105 de focare (dintre care 15 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), în scădere faţă de 24 septembrie când au fost raportate 1.223 focare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel