EXCLUSIV  PES Activists Sector 4, dezbatere despre viitorul UE la Bruxelles

Reprezentanții "PES Activists" au susținut o dezbatere în Bruxelles la Parlamentul European, în prezența unor lideri europarlamentari socialiști. Tema principală abordată a fost procesul de reforme și viitorul Uniunii Europene.

Președintele organizației PES Activists Sector 4, Anca Popescu, a participat, în perioada 6-8 februarie, la dezbaterile despre viitorul Europei și rolul noilor tehnologii. Dezbaterea a avut loc la invitația europarlamentarului Victor Negrescu și a fost susținută la Parlamentul European.

La discuțiile care au vizat perspectiva românească privind evoluția digitală și politicile care trebuie implementate la nivel european au particpat 70 de invitați din România, alături de europarlamentarii Viorica Dăncilă, Eva Kaili și Maria Joao Rodrigues (prim-vicepreședintele Grupului Socialiștilor și Democraților).

"Urmează o perioadă de reforme importante la nivelul construcției europene. Social democrații europeni sunt foarte implicați în aceste dezbateri și este foarte important ca vocea României să fie auzită", a susținut europarlamentarul român Victor Negrescu, care a apreciat că participanții din țară au făcut o impresie foarte bună și că au arătat potențialul real pe care îl are România.

„Nu trebuie să fim timizi în raport cu partenerii europeni, trebuie însă să fim foarte coerenți și cu puncte de vedere coerente pentru a influența viitorul Europei și modul în care evoluția tehnologică va fi tratată în politicile europene" a mai explicat Victor Negrescu, președintele PES Activists România.

Întâlnirea a fost posibilă ca urmare a parteneriatului dintre PES Activists România și Grupul Socialiștilor și Democraților din cadrul Parlamentului European

PES Sector 4, prezent la dezbateri

În exlcusivitate pentru DC News, președintele organizației PES Activists Sector 4, Anca Popescu a declarat că îi mulțumește europarlamentarului Victor Negrescu pentru oportunitate, dar și întregii organizații pe care o reprezintă pentru implicare. Ea este de părere că România trebuie să fie activă în procesul de reforme pe care Europa îl va cunoaște.

"Îi mulțumesc europarlamentarului Victor Negrescu pentru organizarea acestei vizite de lucru și organizației PES Activists România pentru această oportunitate. Sunt bucuroasă că am reprezentat organizația PES Activists Sector 4 la Parlamentul European în cadrul dezbaterilor despre viitorul Europei și al României având în vedere rolul tot mai accentuat al noilor tehnologii. Implicarea noastră, a tuturor, este o condiție esențială pentru a înțelege importanța evoluției tehnologice atât pentru Europa, cât și pentru România.

Întâlnirea de la Bruxelles este un moment important în care am putut demonstra poziția activă a României cu privire la acest important subiect, Urmează o perioadă de reforme pe care Uniunea Europeană o va cunoaște, iar noi trebuie să fim o parte din această schimbare", a declarat Anca Popescu pentru DC News.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel