€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Pentru ca USL să supraviețuiască, trebuie să avem alegeri de Crăciun

 

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, la România Tv, că pe 24 noiembrie anul viitor ar putea organiza referendumul pentru revizuirea Constituției, concomitent cu alegerile prezidențiale. Prim-ministrul mizează pe un calendar strâns, dar făcut în baza unor calcule greșite. Curtea Constituțională are 30 de zile la dispoziție să redacteze decizia privind respingerea sesizării președintelui pe cvorumul de 30%+1. După publicarea acestei motivări, ea va fi trimisă șefului statului, care trebuie s-o promulge în maxim 10 zile.  PSD și PNL se ceartă acum dacă să facă plebiscitul în turul I sau în turul II al prezidențialelor, plecând de la premiza că primul tur va fi pe 30 noiembrie anul viitor, după cum a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru. S-ar putea, dacă Zegrean nu se grăbește să redacteze decizia în următoarele zile, ca USL să facă referendumul cu cvorumul de 30% cel mai devreme la Crăciunul viitor. Dacă îl va mai face.

Noua Constituție avantajează PSD, iar asta a creat zâzanie între social-democrați și liberali. PSD ar vrea ca Legea Fundamentală ”rebranduită” să intre în vigoare când Antonescu își va începe mandatul de președinte, și nu mai târziu. Președintele este nevoit, potrivit noii Constituții, să numească premierul propus de partidul care ia cele mai multe voturi, chiar dacă nu are majoritate. Liberalilor nu le convine acest aspect și forțează organizarea referendumului în turul II.

Citește și: Miza cerții din USL pe referendumul privind Constituția: de ce liberalii nu vor plebiscit în turul I al prezidențialelor

Ioan Chelaru a estimat că primul tur al prezidențialelor se va face pe 30 noiembrie, atunci când PSD vrea și referendum pentru modificarea Constituției. Calendarul este realizabil, dacă CCR redactează decizia de respingere a cererii lui Băsescu joi, 14 noiembrie. Regulamentul CCR însă, spune următoarele: ”Deciziile, hotărârile şi avizele se redactează de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunţare”. Curtea lui Zegrean poate, prin urmare, să-i trimită lui Băsescu decizia și pe 14 decembrie, iar președintele are 10 zile s-o promulge. După cum CCR a decis când PDL a făcut o sesizare identică pe aceeași lege, modificarea pragului intră în vigoare la un an de la promulgare. USL va putea să facă referendumul cu cvorumul de 30%, cel mai devreme, la Crăciunul lui 2014.

Revizuirea Legii Fundamentale este un proiect vital al USL, mult așteptat și mult lăudat. Noile prevederi îi convin PSD-ului. Social-democrații au nevoie de confortul unei prevederi asemenea celei care spune că partidul cu cele mai multe mandate dă premierul chiar și fără majoritate. E clar că USL se erodează pe zi ce trece, iar dacă modificarea Constituției nu se produce până în 2015, USL nu va mai exista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close