Pensiile speciale. Marcel Ciolacu: Acest lucru trebuie să se încheie! Nu o să renunţ

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), a făcut noi declarații privind reforma pensiilor.

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Piatra Neamţ, că nu va renunţa în privinţa adoptării legii cu privire la reformarea pensiilor speciale şi că este dispus în calitate de viitor prim-ministru să îşi asume răspunderea pentru o astfel de lege în Parlament şi "va pleca acasă" dacă aceasta nu va trece la vot.

Potrivit liderului PSD, pensiile speciale au dat naştere unei crize sociale, iar situaţia trebuie rezolvată având în vedere că legea reprezintă un jalon asumat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care ar putea conduce prin neîndeplinirea lui şi la pierderea de bani europeni.

"Ştiţi părerea mea, în ceea ce priveşte pensiile speciale, sunt şi în jalon. România nu are voie să piardă vreun euro din PNRR, cu atât mai puţin să piardă bani pentru că nu a trecut jalonul şi legea cu pensiile speciale. Niciodată nu s-a vorbit de mediul privat. S-a vorbit de o nedreptate faţă de români, de un abuz legislativ, de o toleranţă prea mare a anumitor decidenţi din trecut şi s-a ajuns la un prag de criză socială pentru această nedreptate care s-a făcut în România. Acest lucru trebuie să se închidă", a declarat preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

"Nu o să renunţ până când nu vom trece legea cu pensiile speciale"

Ciolacu a subliniat că dacă va fi nevoie, atunci când va fi prim-ministru îşi va asuma răspunderea asupra legii pensiilor speciale.

"Este depăşit acum termenul. Presupun că ministrul de la MIPE o să spună de ce nu avem nici legea închisă. Este ultimul raport de la Banca Mondială, este în avizare acum în bordul Băncii Mondiale cu noile cerinţe pe legea deja trecută în Senat. Eu nu o să renunţ până când nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă ea va trece cât timp sunt preşedinte al Camerei, nu este nicio problemă şi avem deja feedback-ul de la Comisie că îndeplineşte jalonul prins în PNRR. Dacă nu, şi avem neîndeplinit acest jalon şi voi fi prim-ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar", a mai spus preşedintele PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel