Ludovic Orban spune că i-a solicitat Guvernului ”să nu soluţioneze pompieristic” ordonanţa privind pensiile militare de stat şi ”să deschidă o dezbatere publică”.
”Am făcut apel către Guvern să nu mai pună un petec pe un pantalon plin de găuri, mai precis să nu soluţioneze pompieristic această ordonanţă a pensiilor speciale şi să deschidă o dezbatere publică. PSD a dat pensiile speciale pentru militari, PSD vrea să ia pensiile speciale. E noaptea minţii. Nu cred că acest guvern are capacitatea de a găsi o soluţie dreaptă, care să dureze pentru că vă amintesc că legea pensiilor speciale e votată de doi ani”, a declarat Ludovic Orban, la Timişoara.
Liderul liberalilor spune că deficitul fondurilor de pensii este de cinci miliarde de euro, fiind în creştere.
”S-a ajuns într-un punct în care nu mai merge. Nu poţi să minţi la nesfârşit o ţară întreagă, cu neruşinare, spunând că ai bani atât timp cât deficitul fondului de pensii este de cinci miliarde de euro, iar previziunile legate de anul 2018 sunt că deficitul va ajunge la 28 miliarde de euro. Nicio ţară nu poate să susţină un astfel de deficit. Acest deficit este susţinut cu bani din bugetul de stat. În loc să se ducă bani pentru infrastructură, mentenanţă, înzestrare, partidul de guvernamânt intreţine un astfel de deficit care pune în pericol capacitatea statului român de a plăti pensiile. S-a întâmplat în mai multe judeţe ale ţării ca poştaşul să nu ducă banii pensionarilor până la sfârşitul lunii. La fel se va întâmpla cu salariile. Aproape toate instituţiile publice au în buget banii necesari pentru plata salariilor până cel târziu la finalul lunii septembrie. Vor fi nevoite să facă rectificări”, a declarat liderul PNL.
Orban a adăugat că instituţiile publice se vor vedea nevoite să ia bani de la investiţii pentru plata salariilor angajaţilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu