Pensii speciale și pentru primari. Care este motivația

Primarii nu vor să fie mai prejos de parlamentari, astfel că și ei vor pensii speciale. Liderii acestora  spun că vor ca după două mandate să primească o indemnizaţie la pensie.

Liderii Asociaţiei Comunelor din România consideră că şi edilii ar trebui să beneficieze, la fel ca parlamentarii, de pensii speciale, întrucât sunt demnitari, potrivit România TV.

Edilii nu au venit cu o propunere exactă, însă spun că pensiile lor ar trebui să se apropie de sumele pe care ar trebui să le primească parlamentarii.

"Am putea să facem un calcul. Nu măd gândesc să ajungem la 5.000 de lei, dar şi noi muncim cel puţin la fel de mult. Eu, pentru că sunt încadrat la categoria a II-a ( comună cu 3.000 - 5.000 de locuitori) am 4.200 de lei. Cei care au  3.000 de locuitori, câştigă 2.500 de lei", a spus Dorinel Soare, vicepreşedinte al al Asociaţiei Comunelor din România.

Citește și: PENSII SPECIALE PARLAMENTARI. Klaus Iohannis: Voi face o analiză profundă

Legislativul a aprobat, luna aceasta, cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel