Pensii pilon II. Orban: Fiecare pensionar va pierde

Pensii
Pensii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Arad, că partidul pe care îl conduce susţine creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii la 6%, conform prevederilor legislative iniţiale.

"Pilonul II de pensii, administrat privat, este şansa populaţiei active, care astăzi munceşte, de a beneficia o pensie suplimentară atunci când vor ajunge la vârsta de pensie, o pensie suplimentară faţă de pensia care este dată de fondul public de pensii. Aici noi susţinem creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii la 6%, aşa cum prevedea legea iniţială, care a fost adoptată în 2006, de guvernarea Alianţei DA. (...) Fondul public de pensii, pe termen mediu şi lung, nu va mai putea asigura o rată de înlocuire a salariului de către o pensie rezonabilă care să permită o rată decentă şi din cauza asta este nevoie de acest Pilon II de pensii care să furnizeze resursele, printr-un fond de acumulare, pentru plata unei pensii suplimentară, bazată exclusiv pe principiul contributivităţii", a precizat liderul liberal, în cadrul unei conferinţe de presă.

În acelaşi context, Ludovic Orban a reafirmat faptul că majorările de pensii din acest an au însemnat, de fapt, o "tăiere" a lor, comparativ cu ceea ce ar fi însemnat aplicarea Legii pensiilor, opinând că pensiile vor fi "tăiate" şi în 2019.

"Fiecare pensionar va pierde aproximativ 30% din creşterea de pensie"

"Fiecare pensionar a încasat o creştere a pensiei pe 2018 cu 36% mai mică decât ar fi avut dreptul în conformitate cu Legea pensiilor aflată în vigoare, dacă punctul de pensie ar fi crescut, cum spunea legea, cu 8,5%, de la 1 ianuarie. Şi în 2019, aşa cum este proiectul de lege, PSD taie pensiile. Ce prevede proiectul de lege? Creşterea punctului de pensie de la 1.100 lei la 1.265 lei, evident nu de la 1 ianuarie, ci de la 1 septembrie 2019.

Dacă ar aplica legea, formula de calcul stabilită prin lege, ar trebui ca de la 1 ianuarie 2019, pensiile să crească cu 50% din creşterea salariului mediu brut, plus rata inflaţiei, ceea ce înseamnă o estimare de 3,5-4% creşterea salariului mediu brut, plus 5% rata inflaţiei. De la 1 ianuarie, punctul de pensie ar trebui să se indexeze cu 9%. (...) Rezultatul pe întreg anul 2019 este că fiecare pensionar va pierde aproximativ 30% din creşterea de pensie la care are dreptul dacă s-ar aplica formula din legea pensiilor", a menţionat preşedintele PNL, adăugând că pensionarii au fost afectaţi şi de rata inflaţiei, care duce la scăderea puterii de cumpărare.

Ludovic Orban a afirmat, totodată, că PNL susţine eliminarea tuturor pensiilor speciale, inclusiv pentru parlamentari, cu excepţia pensiilor de serviciu ale militarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel