Pensii pilon II. APAR vrea majorarea contribuțiilor

Pensia
Pensia

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) solicită Guvernului majorarea nivelul contribuţiei pensiilor private obligatorii (Pilonul II) pentru anul 2017, conform legislaţiei care prevedea o creştere graduală de 0,5 puncte procentuale pe an. 

Conform unui comunicat al APAPR, Pilonul II a marcat al nouălea an consecutiv de rezultate investiţionale pozitive, ajungând pentru întreaga perioada de activitate (mai 2008 - decembrie 2016) la un randament mediu anualizat în valoare de 9,32%. În termeni monetari, acest randament se traduce printr-un castig (net de toate comisioanele) de 5,44 miliarde lei (1,2 miliarde euro) pe care Pilonul II l-a generat din investiţii, în beneficiul exclusiv al romanilor care contribuie la aceste fonduri. 

La finalul anului trecut, fondurile de pensii private obligatorii administrau active nete în valoare de aproape 31,5 miliarde lei (6,93 miliarde euro) în numele a aproape 6,8 milioane de romani. 

APAPR: Pensionarii au de pierdut

'În lipsa unei majorări a contribuţiei virate la Pilonul II de pensii pana la nivelul prevăzut iniţial de Legea 411/2004, viitorii pensionari ai României vor avea de pierdut nu doar sumele care nu vor fi virate în conturile lor, ci şi randamentele pentru respectivele contribuţii, care s-ar adăuga în conturile lor', apreciază Raluca Ţintoiu, preşedinte al APAPR. 

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din Romania sunt cele mai performante dintr-un panel de 15 state din UE în perioada 2008-2015, potrivit unui studiu european independent, realizat de federaţia asociaţiilor de consumator de produse financiare (Better Finance). 

În opinia APAPR, aceste rezultate ar trebui să convingă Guvernul să găsească resursele financiare necesare pentru a respecta legislaţia şi calendarul de contribuţii aferente Pilonului II 'conform Legii nr. 411/2004, care prevedea o creştere graduală a contribuţiilor către pensiile private (Pilon II) ale românilor, de 0,5 puncte procentuale pe an, astfel ca nivelul contribuţiei trebuia să ajungă la 6% încă din 2016'. În prezent nivelul acestei contribuţii este de 5,1%, din cauza mai multor întârzieri, spun reprezentanţii asociaţiei, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel