Pensii mai mari, comasarea alegerilor, candidatura la prezidențiale și candidatul pentru București. Lămuririle lui Nicolae Ciucă

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Nicolae Ciucă, liderul PNL,  a vorbit despre subiectele care țin agenda zilei. 

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că vor pensii mai mari. ”1 milion de beneficiari. Am vrut să discutăm în coaliție. Nu cred că trebuie ca oamenii să fie amăgiți în vreun fel, în special pe acest subiect. Discuția a fost cu premierul. Impactul: 152 milioane lei pe lună. Poate fi o măsură în sprijinul oamenilor. Vrem pensii mai mari, salarii mai mari” a declarat el. 

Cât despre un alt subiect discutat intens în presă, comasarea alegerilor, Nicolae Ciucă declară: ”Intenția de comasare a apărut anul trecut, am vorbit atunci.  Dacă ar putea fi o soluție prin care să micșorăm numărul de chemări la urne ar fi potrivit. Am discutat atunci să avem alegerile locale în același timp cu primul tur de la alegerile prezidențiale (posibil constituțional). Noua propunere nu e de la PNL (localele în același timp cu prezidențialele), dar poate fi o soluție. Nu am dus subiectul în BPN. Putem lua o decizie doar la nivelul Executivului. Trebuie sa discutăm în partid”. 

În același timp, despre candidatura sa la prezidențiale, liderul PNL spune ”nu mă dau înapoi”. 

Cu privire la situația din Capitală, de la alegerile locale, Nicolae Ciucă spune că ”Nu mai acordăm sprijin lui Nicușor, stabilim ca PNL să își asume candidat propriu. PNL va merge singur în aceste alegeri”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel