Pensia Avocatului Poporului, actualizată în raport cu indemnizațiile judecătorilor CCR

Victor Ciorbea
Victor Ciorbea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. 

Camera Deputaţilor a admis parţial, în octombrie, cererea de reexaminare a preşedintelui privind acest act normativ, stabilind că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii. 

Legea mai prevede că, în situaţia în care în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată. 

"Pensiile de serviciu ale adjuncţilor Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia brută lunară a adjuncţilor Avocatului Poporului în activitate. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, adjunctul Avocatului Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată", stipulează totodată actul normativ. 

Funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang şi salarizare cu funcţia de ministru. 

Preşedintele Klaus Iohannis a mai semnat joi decretele pentru promulgarea următoarelor legi: 

* Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor; 

* Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 8/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada 2014 - 2020; 

* Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 27/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 - 2020. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel