PDL propune depolitizarea TVR, CNA, CNSAS, RRA şi a CCR

blaga
blaga

Vasile Blaga, președintele PDL, a declarat, duminică, după  întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii, că principalele priorităţi, în ultima sesiune parlamentară care va începe pe 3 septembrie, se referă depolitizarea Televiziunii Române, Radio România Actualităţi, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a Curții Constituţionale.

PDL a propus astăzi ca propunerile pentru posturile de la Curtea Constituţională(CCR) să fie făcute de CSM şi Înalta Curte de Casaţie şi justiţie din rândul judecătorilor cu experienţă, propuneri pe care parlamentul şi preşedinţia să le însuşească.

 "Vom insista pentru depolitizarea unor instituţii, TVR, CNA, CNSAS şi Curtea Constituţională. Atunci când unul dintre membrii CCR îşi încheie mandatul să fie propus un magistrat. Ne vom adresa CSM şi Înaltei Curţi care să facă propunerile", a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

 Liderul democrat-liberal a precizat că, până la modificarea Constituţiei, acest lucru este posibil printr-un acord tacit al grupurilor parlamentare.

 Potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

 Primele mandate care expiră la CCR sunt cele ale judecătorilor Aspazia Cojocaru, Ion Predescu şi Acsinte Gaspar, în 2013.

Preşedintele PDL a precizat că s-a discutat şi despre repunerea pe rol a legii privind votul prin corespondenţă, a unei legi privind parteneriatul stat-unităţi de cult în zona socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel