Propunerea senatorului PNL, Teodor Atanasiu, ca PDL să fuzioneze cu liberalii după alegerile europarlamentare, este primită cu brațele deschise de un important democrat-liberal.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susţine ideea fuziunii dintre PDL şi PNL. Edilul spune că este dispus să-i "ierte" pe liberali şi să-i întâmpine cu braţele deschide "pe calea cea dreaptă". Primul pas ar fi refacerea alianţei Dreptate şi Adevăr, urmată de o fuziune sub cupola PPE.
"Chiar dacă, timp de șapte ani, liderii PNL au purtat acest partid pe o cale amăgitoare, electoratul PNL este foarte important pentru dreapta. Şi aici nu mă refer doar la vot. Electoratul PNL face parte din acel segment al naţiunii noastre care, dacă i s-ar oferi şansa unui stat convins de importanţa libertăţii economice, ar constitui motorul capabil să aproprie România de viitorul pe care şi-l doreşte.
De aceea, alături de PNŢCD, Forţa Civică şi Noua Republică, PDL şi PNL trebuie să reconstruiască, sub o formulă sau alta, alianţa DA, iar locul acestei alianţe este în Partidul Popular European", a declarat Gheorghe Falcă, citat de stiripesurse.ro.
Vezi și: Un lider PNL vrea fuziune cu PDL. Ce spune Chirieac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu