PDL condamnă "discursul USL-ist" al lui Crin Antonescu

Vicepreședintele democrat-liberalilor Cristian Boureanu a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că PDL cere demisia lui Victor Ponta și condamnă "discursul politic USL-ist al lui Crin Antonescu rostit cu ură de la tribuna Administraţiei prezidenţiale", considerând că este inadmisibil ca, în calitate de preşedinte interimar al României, acesta să facă presiuni asupra CCR.

Potrivit PDL, prin sesizarea transmisă CCR de către președinți celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea și Petru Filip, în numele USL, prin care se atrage atenția CCR că legea care trebuie aplicată în validarea referendumului este Ordonanța de Urgență nr. 41, premierul Victor Ponta l-a mințit, ”încă o dată”, pe președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, deoarece ”premierul a garantat în fața CE că referendumul se va desfășura conform deciziei CCR care stabiliea obligativitatea cvorumului de 50% plus unu”, a afirmat Cristian Boureanu.

Pe baza acestor fapte, PDL cere demisia lui Victor Ponta, fie din funcția de premier, fie din cea de președinte al PSD. ”Fie premierul Ponta i-a mințit în discuția cu oficiialii europeni și a premeditat acest moment, fie președintele PSD nu-și mai controlează propriul partid și nici alianța a cărui copreședinte este. În oricare din cele două situații se impune demisia lui Victor Ponta. Dacă Victor Ponta i-a mințit pe oficialii europeni în calitate de prim-ministru, cerem demisia lui din funcția de premier. Dacă susține că nu i-a mințit, atunci se impune demisia lui Victor Ponta  din funcția de președinte al PSD, având în vedere că nesocotește angajamentele internaționale ale propriului președinte și prim-ministru”, a mai adăugat vicepreședintele PDL.

De asemenea, PDL condamnă "discursul politic USL-ist al lui Crin Antonescu rostit cu ură de la tribuna Administraţiei prezidenţiale".

"Condamnăm discursul politic USL-ist al lui Crin Antonescu rostit cu ură de la tribuna Administraţiei prezidenţiale. Crin Antonescu trebuie să realizeze că referendumul a fost invalidat de români şi că el trebuie să se întoarcă la partid. Este inadmisibil ca, sub pretextul libertăţii de exprimare, în calitate de preşedinte interimar al României, Crin Antonescu să fac presiuni asupra Curţii Contituţionale. Este regretabil că acelaşi Crin Antonescu a aruncat România în haos cerând demiterea preşedintelui ales pentru exprimarea unor puncte de vedere absolut constituţionale în relaţia cu premierul şi Parlamentul României. Este o dovadă de inconştienţă şi ipocrizie politică", a precizat Cristian Boureanu.

”PDL consideră că Crin Antonescu trebuie să se întoarcă la PNL”, și-a încheiat Cristian Boureanu, declarația de presă.

Președintele interimar Crin Antonescu a declarat,marți seară, că ”în termen de legitimitate, Traian Băsescu a fost demis de către cei care l-au ales preşedinte al României, adică de o majoritate reală a cetăţenilor cu drept de vot din România. În termeni de legalitate, aşteptăm şi respectăm verdictul Curţii Constituţionale", a susţinut Antonescu, subliniind faptul că  numărul de voturi exprimate pentru demiterea lui Traian Băsescu, în raport cu cel al voturilor care au dus la alegerea sa în funcţie, arată un lucru care nu mai poate fi "relativizat"

"Ştim sigur că 8,5 milioane de alegători români sunt în viaţă, s-au pronunţat, sunt reali şi au putut fi număraţi. Nu există dubii în legătură cu ei şi cu voinţa lor, aşa cum există în legătură cu cei din scripte, cu cei absenţi, cu cei din boicot. Acolo nu ştim nici măcar dacă sunt în viaţă toţi, acolo nu ştim dacă mai au cetăţenie română toţi, acolo nu ştim nimic sigur. Ceea ce ştim sigur este că 8,5 milioane de români şi-au exprimat clar şi fără dubiu voinţa. Cei 8,5 milioane de cetăţeni români înseamnă democraţie, înseamnă participare, înseamnă voinţă, şi înseamnă la urma urmelor viaţă. Restul de birocraţie şi asupra acestei birocraţii va trebui să se pronunţe Curtea Constituţională", a mai declarat Crin Antonescu.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy