PDL cere demisia "imediată" a ministrului Educaţiei, Liviu Pop

PDL îl atacă dur pe ministrul interimar la Educaţiei, Liviu Pop, şi i-au cerut lui Ponta să îl demită imediat. Reacţia PDL vine după Pop a anunţat că de la anul s-ar putea renunţa la camerele video plasate în sălile unde se susţin probele la Bacalaureat.

"Credem că este enorm pentru un ministru interimar, domnul Liviu Pop se comportă ca un interimar pe veci şi anunţă proiecte pentru 2013. Credem că interimatul domnului Pop trebuie să înceteze, PDL cere demisia imediată a domnului Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei", a spus Ungureanu.

Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, la rândul său, că "sistemul de învăţământ este demolat de un ministru marcat de cariera sa de sindicalist şi care vrea să raporteze rezultate bune".

Liviu Pop declarase că va încerca o altă metodă prin care să implice foştii elevi sau ONG-uri în supravegherea Bacalaureatului. "Mă gândesc la o metodologie de bacalaureat anul viitor care să nu prevadă camere de luat vederi în sălile de clasă. Să vină voluntarii să se implice mai mult, studenţii, ONG-urile care vor să asigure transparenţa. Nu cred că în România trebuie să mergem pe premisa că profesorul are intenţia sau interesul să nu facă dreptate şi să supravegheze corect. Cred că am depăşit această barieră", a spus Liviu Pop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel