Este focar covid la naționala României. Nu mai puțin de patru jucători au fost depistați pozitiv la Covid 19.
Patru jucători ai echipei naţionale de fotbal a României au fost testaţi pozitiv la Covid-19, împreună cu un membru al staff-ului, în urma testării PCR, după meciul amical cu Grecia, în condiţiile în care la testările PCR premergătoare intrării în cantonament toate rezultatele au fost negative, anunţă Federaţia Română de Fotbal.
Astfel, Răzvan Marin, Alexandru Mitriţă, Deian Sorescu şi Florin Tănase, alături de secundul Florin Constantinovici, au ieşit din programul tricolorilor şi au intrat în izolare.
În plus, mai mulţi jucători acuză în continuare simptome de viroză respiratorie sau gripă şi nu se pot pregăti normal.
În acest context, au fost convocaţi de urgenţă Claudiu Petrila (CFR Cluj), care se afla în cantonamentul României U21 de la Buftea, şi Darius Olaru (FCSB).
Selecţionerul Edward Iordănescu a debutat cu o înfrângere la naţionala de fotbal a României, 0-1 (0-1) cu Grecia, vineri seara, într-un meci amical care a avut loc pe Stadionul Steaua din Bucureşti.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Andreas Bouchalakis (39), cu capul, din centrarea lui Limnios.
Naţionala României, învinsă vineri de Grecia cu 1-0, pe Stadionul Steaua, va juca marţi un nou meci amical, în deplasare, cu Israelul (Netanya, ora 20:45).
Tricolorii au avut prima şansă de gol a partidei, în min. 7, dar Chiricheş a trimis cu capul pe lângă, de la 8 metri, la cornerul lui Cicâldău. Grecii au preluat apoi controlul jocului şi Rota a şutat peste de la 17 metri (7), Pelkas a tras din careu, însă Niţă a reţinut (10).
Până la pauză, oaspeţii au mai ratat două oportunităţi, prin Pelkas (28, 30).
După pauză, România a jucat ceva mai bine, a avut o posesie superioară, însă fără a reuşi să se apropie din construcţie de poarta lui Vlachodimos, calificat cu Benfica în sferturile Ligii Campionilor.
Răzvan Marin şi-a încercat şansa din afara careului, dar şutul său de la 22 de metri s-a dus peste ţintă (57).
Cele mai mari ocazii ale echipei României au fost ratate de fundaşul Rus, în urma unor faze fixe. În min. 70, Marin a centrat din lovitură liberă, iar Rus a trimis cu capul în bară, iar două minute mai târziu, la un corner executat de Cicâldău, fundaşul lui Fehervar a reluat tot cu capul, însă Vlachodimos a respins.
La acest meci, pe care reputaţii antrenori Anghel Iordănescu, tatăl selecţionerului, şi Mircea Lucescu l-au urmărit împreună, Edward Iordănescu le-a oferit şansa debutului tinerilor Octavian Popescu şi Radu Drăguşin.
România va juca următorul meci de pregătire în data de 29 martie, cu Israelul, în deplasare (Netanya, ora 20:45), în timp ce Grecia va juca un meci amical cu Muntenegru, în deplasare, pe 28 martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu