Patroana lanțului Catena: Ar trebui să mă mut la Ruse!

Anca Vlad, proprietara grupului care deține farmaciile Catena, a avut o replică formidabilă în cadrul unei dezbateri la care au participat reprezentanți ai Patronatului Serviciilor Private.

Oamenii de afaceri români sunt îngrijorați că va fi adoptată o Hotărâre de guvern care reclasifică profesiile libere în profesii dependente. Farmaciștii, medicii, actorii și alți profesioniști care au avut contracte pe drepturi de autor ar putea fi obligați să plătească retroactiv sume mai mari decât cele încasate pentru prestațiile lor.

Cristian Pârvan, președintele Patronatului, a spus că dezbaterea noilor norme a fost făcută de Ministerul Finanțelor doar la solicitarea antreprenorilor români. ”Am văzut textul pentru prima dată atunci, nu ni s-au trimis normele pentru consultare, nu știm dacă se va ține cont de solicitările noastre. Guvernul discută cu investitorii străini, dar nu ține seama de antreprenorii din țară, a spus Pârvan. Patronatul Serviciilor Private creează 1,2 milioane de job-uri și 40% din PIB. Noile norme vor determina închiderea unor zone de activitate, cu pierderea de job-uri, falimente, tragedii personale”, a concluzionat Pârvan.

Anca Vlad, proprietara lanțului de farmacii Catena, a spus că firmele pe care le-a fondat și pe care le conduce ar trebui să se mute la Ruse. ”Poate, dacă mă mut la Ruse, o să ne ajute ambasadorul Bulgariei. Am văzut că firmele străine sunt sprijinite de ambasade, pe noi nu ne sprijină nimeni”, a adăugat Anca Vlad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel