Patriciu, prima victimă a scăderii preţurilor în hipermarketuri

mic.ro
mic.ro

Specialişti de la Consiliul Concurenţei lucrează la simularea unor evoluţii pe piaţa bunurilor de consum în caz că se permit promoţii fără restricţii. Reglementările care interzic vânzarea sub preţul de achiziţie ar putea fi relaxate, în ideea de a scădea preţurile.

mic.roÎn prezent, conform Ordonanţei 99/2000, actualizată în 2008, doar produsele care se apropie de expirare sau au o valabilitate foarte scurtă, şi numai în anumite condiţii, pot fi vândute în pierdere. Dacă propunerile Consiliului Concurenţei vor deveni lege, într-o primă etapă se vor înregistra hiperpromoţii în marile centre comerciale, care pot să-şi permită o investiţie masivă. Multe produse vor fi vândute sub preţul de achiziţie, pentru a atrage cumpărătorii în hipermarketuri. Publicul ar putea saluta această modificare a legii, dar cum totul se plăteşte, în circa 6 luni-1 an va constata că magazinele de cartier dispar, iar marii retaileri vor dicta preţurile. Fie că aceştia ar cere discount-uri mai mari de la producători, care nu au de unde oferi, deci vor creşte preţul, fie îşi vor creşte adaosul, cu acelaşi efect.

Manevra Consiliului Concurenţei ar părea motivată, ca şi în cazul "Afacerii Anvelopa de Iarnă", de lobby-ul celor care profită de o astfel de măsură, în acest caz fiind vorba de marile lanţuri comerciale. Una dintre victimele colaterale ar putea fi însă şi Dinu Patriciu. Multe din micile magazine de cartier, care vor fi lovite de promoţiile hipermarketurilor, ar putea să reziste practicând evaziunea fiscală. Reţeaua Mic.ro a omului de afaceri liberal nu are cum să recurgă la astfel de măsuri pentru a supravieţui, deci fie Patriciu va suporta din buzunar costurile războiului cu hipermarketurile, fie o va vinde. Oricum, planurile Consiliului Concurenţei, condus de fostul consilier băsescian Bogdan Chiriţoiu, vor lovi în afacerile duşmanului declarat al Cotrocenilor, proaspăt intrat pe piaţa bunurilor alimentare.

Citeşte şi:

Afaceriști, pregatiți-vă: Patriciu vinde rețeaua de magazine MIC.RO în 2 ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel