Patricia Țig a obținut o calificare istorică în turul secund al turneului US Open. A încheiat meciul în lacrimi de fericire.
Patricia Țig (locul 700 WTA, dar cu clasament protejat) a obținut o calificare istorică în turul secund al turneului de Grand Slam US Open, după ce a învins-o pe canadianca Rebecca Marino (locul 104 WTA), 7-6 (6), 7-6 (1).
Românca a arătat nervi tari, reușind să întoarcă soarta setului doi, după ce Marino a condus cu 5-3. Patricia Țig a salvat la 5-4 minge de set, pentru ca apoi să reușească breakul care a trimis setul secund în prelungiri.
În turul secund, Patricia Țig o va întâlni pe Jessica Pegula (SUA, locul 3 WTA).
Acesta este cel mai important rezultat al româncei, după trei ani foarte dificili, atât pe plan profesional, cât și pe cel personal, fiind primul succes înstr-un turneu de Grand Slam din 2020, când a reușit să ajungă în turul al treilea la Roland Garros, desfășurat în premieră în sezonul de toamnă, respectiv turul al doilea la US Open.
Pe lângă Patricia Țig, România mai are o singură jucătoare calificată în turul secund, pe Sorana Cîrstea (locul 30 WTA), care a trecut de Kayla Day (SUA, locul93 WTA, beneficiara unui wildcard ), scor 6-2, 6-3.
În turul următor, Cîrstea o va întâlni, astăzi, Anna Kalinskaya (Rusia, locul 89 WTA).
Celelalte trei jucătoare dn România, de pe tabloul principal, au obținut următoarele rezultate: Irina Begu - Tamara Korpatsch, scor 3-6,2-6, Ana Bogdan - Sofia Kenin, scor 6-7 (2), 4-6 și Gabriela Ruse (venită din calificări) - Karolina Pliskova, scor 1-6, 4-6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu