EXCLUSIV  Parteneriatul civil. Grapini, declarații explozive: Pentru mine asta e problema!

Contactată telefonic de jurnaliștii DC News, europarlamentarul Maria Gripini și-a exprimat părerea despre parteneriatul civil.

Era primul în istoria României făcut de cetățeni

”Mi-am spus părerea la referendum. Și am votat DA. Regret foarte tare că, cred că și dintr-o neînțelegere, cetățenii nu au ieșit la vot. Am auzit foarte multă lume spunând că este referendumul nu știu cui. Era primul în istoria României făcut de cetățeni. Părerea mea e că, acum, s-a dat o palmă societății civile, unei părți din societatea civilă. Deci ar fi trebuit să răspundem prin prezență, indiferent ce puneam pe buletinul de vot”, a zis Maria Grapini pentru DC News.

Sunt foarte tristă că s-a întâmplat acest lucru

”Nu mi-am făcut încă o părere despre parteneriate, ele există și acum, nu trebuie să avem o lege, nu este interzis. Ce nu este interzis prin lege, este admis. Nu cred că asta este urgența numărul 1 a României. Avem foarte multe lucruri. Am legi de când eram eu ministru, care stau în Parlament și nu sunt puse în discuție”, ne-a mai declarat Maria Grapini.

Nu înțeleg să fie o preocupare

”Așadar, pentru mine, nu este acum o prioritate. Acum, când vorbim, noi nu avem o lege care să admită căsătoria, dar nu avem nici o lege care să interzică parteneriatele. Nu înțeleg să fie o preocupare. Pentru mine este altă problemă: cum reușim noi, am avut o discuție cu doamna ambasador Luminița Odobescu, să negociem, pe mandatul nostru de președinție, să nu se introducă condiționalitatea aiurită stat de drept pentru fonduri europene. Asta trebuie să fie prioritatea României. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel