Parlamentul României, declaraţie cu privire la situaţia din Republica Moldova

Parlament
Parlament

Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvaţi România au solicitat conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor dezbaterea de urgenţă a situaţiei de criză din Republica Moldova şi adoptarea cât mai rapidă a unei declaraţii pe acest subiect.

România trebuie cât mai rapid să se ralieze oficial poziţiei Uniunii Europene exprimate prin vocea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, şi prin comunicatele Serviciului European de Acţiune Externă.

"Am solicitat ca Senatul şi Camera Deputaţilor să dezbată, în şedinţă comună, situaţia tensionată din Republica Moldova şi să adopte o declaraţie. S-a votat acest lucru şi urmează ca cele două comisii de politică externă să se reunească şi să propună un proiect de declaraţie. Credem că este o victorie că am obţinut acest lucru, deoarece Parlamentul este un for care trebuie să aibă o poziţie pe situaţia din Republica Moldova", a declarat Cristina Prună, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.

Deşi solicitarea USR a fost adoptată în Biroul Permanent reunit, PSD şi ALDE nu au înţeles urgenţa declaraţiei şi au amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterea, transmite USR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel