Parlamentarii PNL, excluşi din partid dacă absentează sau nu votează pentru moţiune

Crin Antonescu
Crin Antonescu

Toţi parlamentarii liberali vor fi prezenţi la dezbatera moţiunii de cenzură şi vor vota în favoarea acesteia, exprimându-şi votul deschis, pentru presă şi opinia publică, cine va proceda altfel urmând a fi exclus din partid,  declarat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"Prezenţa este obligatorie. Nu există niciun fel de justificare decât situaţii extrem de grave de sănătate. Votul, care va fi deschis, pentru dumneavoastră (presa - n.r.) şi opinia publică, este în favoarea moţiunii. Orice alt fel de vot sau orice absenţă se sancţionează direct şi imediat cu excluderea din PNL ", a spus Antonescu.  El a arătat că se bazează pe votul tuturor parlamentarilor PNL, că are "mari speranţe" ca toţi parlamentarii PSD să procedeze similar şi că nu are nicio îndoială că şi parlamentarii PC vor da un vot favorabil.

"E un suspans la fiecare moţiune. Lăsaţi-l acolo, că altfel nu ar mai fi interesantă viaţa politică", a mai spus Antonescu, adresându-se ziariştilor care îl chestionau despre situaţia voturilor pe care opoziţia le-ar putea avea în favoarea moţiunii de cenzură.

Moţiunea de cenzură intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", iniţiată de opoziţie, a fost prezentată, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului. Textul moţiunii are 14 pagini. Textul moţiunii va fi dezbătut şi votat în data de 27 octombrie, cu începere de la ora 11.00. Votul va fi secret cu bile. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.

Citeşte şi:

Boc a cerut fiecărui ministru să citească textul moţiunii şi să demonteze orice argument al Opoziţiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel