Parlamentarii PDL migrează spre PSD, afirmă Codrin Ștefănescu

codrin-stefanescu
codrin-stefanescu

Social-democratul Codrin Ştefănescu a declarat, vineri, că are informaţii potrivit cărora parlamentari ai PDL îşi negociază trecerea în tabăra puterii. Potrivit lui Ştefănescu, mai mulţi aleşi democrat-liberali vor să se înscrie în PNL, iar unii chiar în PSD.

Codrin Ştefănescu a vorbit de existenţa a "trei grupuri în interiorul PDL" care duc o bătălie "pe viaţă şi pe moarte", potrivit Cotidianul.

"Avem de-a face acum cu trei grupuri: grupul domnului Vasile Blaga, grupul doamnei Elena Udrea, şi grupul de la Cluj, al domnului Emil Boc. Sigur s-a pus capacul pe oală, legat de toate modurile în care au pictat ei banii publici în timpul guvernării. Bătalia se dă strict pentru conducerea partidului, şi există un grup în interiorul PDL, care cam vrea să plece din PDL, şi mă refer la cei care provin din fostul PLD, din cei care s-au rupt de PNL-ul de odinioară.

Nu poate pleca un grup întreg, e vorba despre persoane care au făcut parte din fostul PLD, condus de domnul Stolojan. Sunt oameni care şi-au dat seama că acest partid a fost toxic pentru ei, şi se poate ca până la congresul lor să plece din acest partid. Nu pot să vă dau nume, că nu am acceptul lor, au fost discuţii „off records”. Cu cei care am vorbit eu, sunt mai degrabă tentaţi să se întoarcă în PNL, dar sunt şi pedelişti care ar dori să vină spre PSD", a spus Ştefănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel