Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Părinții copiilor cu handicap, scutiți de impozite. Reușita unei deputate PSD

Deputata PSD Tamara Ciofu a reușit să introducă scutirea de impozite pentru părinții copiilor cu hanidcap în Noul Cod Fiscal aprobat recent.

Inițiativa a fost susținută de încă doi parlamentari de Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi și senatoarea Doina Federovici, dar și de Ovidiu Portariuc primarul municipiului Botoșani care au trimis memorii către Ministerul Finanțelor și au susținut propunerea în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Noile prevederi arată că părinții copiilor cu handicap grav sau accentuat și ai celor cu gradul I de invaliditate vor fi scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent acesteia, precum și de plata impozitului pe autoturism. În afară de aceste scutiri, autoritățile locale vor putea să dispună pentru părinții copiilor din această categorie alte reduceri de taxe aflate în competența acestora.

"Un lucru profund incorect care trebuia îndreptat"

"În România sunt peste 43.000 de copii cu handicap grav care nu pot beneficia de scutirile de impozite prevăzute pentru adulții aflați în această situație. Dar, este evident că sarcina financiară pentru îngijirea acestor copii îi împovărează pe părinții acestora. Era deci un lucru profund incorect care trebuia îndreptat. Acest lucru mi-a fost semnalat de mai mulți alegători din colegiul meu și le mulțumesc celor din Guvern și celorlalți parlamentari PSD de Botoșani care au înțeles să sprijine acest proiect", a declarat Tamara Ciofu.

Scutirile de taxe pentru părinții copiilor cu handicap vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016, o data cu noul Cod fiscal.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy