Invitat în studioul DC News, fostul premier Victor Ponta, actualmente preşedinte al partidului Pro România, a anunţat că nu susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de prim procuror european, cu toate că aceasta este susţinută puternic chiar de liderii Parlamentului European.
Înscrisă în lupta pentru şefia Parchetului European şi câştigarea unui mandat care ar pune-o la cârma instituţiei europene de justiţiei timp de şapte ani, Laura Codruţa Kovesi continuă să stârnească reacţii din partea clasei politice din ţară.
Chestionat de Bogdan Chirieac cu privire la candidatura fostului procuror şef al DNA la conducerea Parchetului European, dar şi legat de susţinerea pe care aceasta ar trebui să o primească din partea politicienilor români, liderul Pro România a anunţat că, din punct de vedere moral, nu poate susţine această candidatură.
"Nu, nici nu am cum să o susţin. Aş fi cel mai imoral om să spun că o susţin pe doamna Kovesi. Ar fi o ipocrizie, nu m-aţi crede. Pe domnul Orban... când l-aţi auzit bucurându-se pentru Kovesi, aţi ştiut că e imoral, că e incorect, că de fapt nu asta gândeşte. Evident că nu o susţin, din motive pe care eu le consider chiar justificate, personal. Cred că a comis faţă de mine nişte mari greşeli!", a declarat Victor Ponta.
Deşi încă nu a fost numită oficial, fosta şefă a DNA este marea favorită pentru ocuparea funcţiei de prim procuror european. Acest lucru reiese şi din reacţiile reprezentanţilor Parlamentului European, care cer autorităţilor de la Bucureşti să nu îi mai pună acesteia diverse piedici.
"Am aflat cu îngrijorare faptul că (...) candidata Parlamentului European pentru postul de procuror-şef european, Laura-Codruţa Kovesi, a fost pusă de autorităţile române sub control judiciar, care înseamnă limitarea libertăţii sale personale, nu poate să părăsească ţara fără autorizaţie, trebuie să se prezinte periodic la poliţie şi nu poate să facă declaraţii de presa. Pe baza principiului neamestecului şi neimplicarii în activitatea autorităţilor judiciare şi respectând prezumţia de nevinovăţie, doresc să exprim preocuparea Parlamentului European în legătură cu situaţia creată. Repet, clar, că doamna Kovesi rămâne candidata noastră şi se bucură de încrederea noastră şi de sprijinul nostru. Cer, deci, autorităţilor române să respecte principiul cooperării sincere între statele membre şi instituţii şi să nu pună obstacole la participarea candidatei la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror-şef european", a declarat Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu