Paradă 1 Decembrie. Gabriel Leș cere să se clarifice de ce nu s-au ridicat avioanele de la sol

Paradă 1 Decembrie - București
Paradă 1 Decembrie - București

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, cere să se clarifice situația după ce avioanele F16 din dotarea Forţelor Aeriene Române nu au putut să se ridice de la sol pentru a participa la manifestările organizate la Bucureşti de Ziua Naţională a României. 

El a declarat, luni seară, într-o emisiune la B1 TV, că aparatele de zbor nu au decolat din cauza poleiului de pe pistă, precizând că, în cazul unei decolări pe gheaţă, riscurile ar fi fost ridicate pentru avioanele de luptă. 

"Trebuie să decidem dacă a fost o greşeală sau o neştiinţă a cuiva sau ce anume s-a întâmplat, în condiţiile în care pista a fost acoperită cu gheaţă în dimineaţa respectivă. Aş vrea să vă spun foarte serios că nu putem să riscăm niciodată ca un aparat de zbor F16 să îl ridicăm de la sol în condiţii nepotrivite pentru o manifestare, fie ea şi o astfel de paradă, pentru că după două ore, trei ore s-au ridicat ca să participe la parada de 1 Decembrie de la Alba Iulia. Riscurile la care erau supuse acele aparate încercând să zboare de pe acea pistă îngheţată erau mari. (....) Nu am cerut neapărat un audit. Am cerut o clarificare a situaţiei care a fost acolo", a afirmat Leş. 

Pregătite pentru condiții de criză

Oficialul Ministerului Apărării Naţionale a dat asigurări că, în condiţii de criză, toate cele 12 aparate F16 sunt pregătite să se ridice de la sol. 

Totodată, Leş a spus că pe viitor F16 urmează să înlocuiască avioanele MIG 21 Lancer din dotarea Armatei Române, care trebuie scoase din uz, menţionând că numărul aparatelor F16 ar trebui să ajungă la minimum 36. 

"Aceasta trebuie să se facă în paralel cu operaţionalizarea escadrilei de avioane F16. În acest moment, numărul de 12 avioane nu este suficient. Va trebui să achiziţionăm alte escadrile, astfel încât să ai operaţională o astfel de capacitate. Din punctul meu de vedere, cel puţin 36 ar trebui cumpărate într-o anumită perioadă. Asta nu înseamnă mâine-poimâine, ci câţiva ani de zile. Între cinci şi zece ani estimez eu", a mai afirmat Leş. 

El spune că noile avioane F16 care vor fi achiziţionate de România vor fi de ultimă generaţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel