Paracetamolul, ”cel mai periculos medicament fără prescripție medicală”. Oamenii de știință avertizează

Paracetamolul, unul dintre „cele mai periculoase medicamente”. Avertismentul oamenilor de știință / Foto: Pixabay, de Tumisu
Paracetamolul, unul dintre „cele mai periculoase medicamente”. Avertismentul oamenilor de știință / Foto: Pixabay, de Tumisu

Paracetamolul este unul dintre cele mai periculoase medicamente, avertizează oamenii de știință.

Cei mai mulți dintre noi iau paracetamol pentru o varietate de afecțiuni minore, inclusiv dureri de cap, dureri de dinți sau pentru a reduce temperatura. Dar dacă este luat incorect, medicamentul este capabil să ne provoace boli grave, inclusiv insuficiență hepatică. În plus, un anumit tip de paracetamol – acetaminofenul – a fost numit „cel mai periculos medicament fără prescripție medicală” din America, de către un expert medical din SUA, scrie Mirror.

Unii pacienți au avut nevoie de transplant de ficat



Vorbind la ABC News, profesorul John Brems, de la Universitatea Loyola din Chicago, a spus că au existat cazuri în care analgezicul, cunoscut și sub numele de Tylenol, a fost asociat cu insuficiența hepatică. Deși aceste cazuri sunt îngrijorătoare, este esențial să rețineți trei factori cheie:

1. Nu se aplică tuturor formelor de paracetamol, doar Tylenol. 

2. Mulți dintre pacienții implicați au luat medicamentul pe lângă alcool. 

3. Otrăvirea a avut loc după o perioadă prelungită de consum excesiv de medicamente.

Dar cazurile sunt îngrijorătoare pentru cei care iau acest tip de analgezic. Pacienții au raportat insuficiență hepatică acută, unii chiar necesitând un transplant de ficat. Profesorul Brems a dezvăluit că efectuează transplanturi la aproximativ trei până la patru pacienți pe an „și doi până la trei mor înainte de a-i putea transplanta”, a spus el.

Ce este hepatita toxică



Afecțiunea care necesită un transplant este cunoscută sub numele de hepatită toxică - în cazul în care ficatul devine inflamat din cauza unei reacții adverse la medicamente, substanțe chimice sau alcool. Vorbind despre aceste cazuri, medicul generalist britanic, dr. Sarah Jarvis, a spus: ”Paracetamolul este unul dintre cele mai frecvente medicamente luate în Marea Britanie”.

”Pentru majoritatea oamenilor care respectă doza recomandată, aceasta nu reprezintă o problemă. Dar dacă luați mai mult decât doza recomandată – în special pe o perioadă lungă de timp – vă puteți expune riscului.”, a menționat medicul.

Ca și în cazul tuturor medicamentelor, este foarte important ca paracetamolul să fie luat doar în doza recomandată fie de medicul de familie, fie în instrucțiunile de pe ambalaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel