PAOK, spulberată în Europa. Lucescu, explicații

Razvan Lucescu
Razvan Lucescu

PAOK Salonic a pierdut calificarea în primăvara europeană în Europa League după ce a fost învinsă pe teren propriu cu 1-3 de BATE Borisov. La finalul partidei, antrenorul Răzvan Lucescu a vorbit despre meci.

"Toți am vrut să învingem, dar am pierdut mingea și ne-am pierdut mintea. A fost o confuzie totală în prima repriză, iar ceea ce s-a întâmplat în seara asta e ceea ce a fost tot sezonul ăsta în Europa League. Am vrut, dar n-am fost pregătiți să fim puternici mental ca să reacționăm în situații grele.

Am pierdut balanța lucrurilor, am luat un gol, apoi nu am mai avut experiența și mentalitatea puternică de a reacționa imediat.

Presiunea e uriașă, suntem concentrați pe titlu, să jucăm din 3 în 3 zile crește presiunea fiindcă suntem pe locul 1 în Grecia, se vrea mai mult și mai mult.

Nu e o scuză, dar cred că nu am intrat cu îndeajuns de mare încredere că putem ajunge în primăvara europeană după dubla cu Vidi.

Nu suntem apăsați de acest rezultat, vom analiza tot ca să înțelegem situația. A fost mai mult focusare pe meciurile din liga greacă. Suntem nebuni să câștigăm, ne mai pierdem din concentrarea adevărată imediat.

Așa e când ai 10 puncte în fața lui Olympiacos, se mai pierde din concentrare la un astfel de meci.

În Europa, cred că ne-a descumpănit mult eșecul cu Benfica din Liga Campionilor. S-a resimțit în această competiție acel eșec. Calificarea s-a dus în acea dublă cu Mol Vidi", a spus Lucescu jr la conferința de presă, potrivit GSP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel