Palada-Goțiu, bătaie. SNSPA, REACȚIE oficială

Darius Muresan / 15 sep 2017 / 12:40 Salveaza PDF Comentarii

Mirel Palada nu este cadru didactic titular şi nici profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, au precizat vineri reprezentanţii SNSPA într-un comunicat de presă.

Precizările vin după ce organizaţia PACT pentru România a solicitat conducerii SNSPA să încheie colaborarea cu Mirel Palada, după ce acesta l-ar fi lovit pe senatorul USR Mihai Goţiu. PACT pentru România a organizat și o petiție în acest sens.

"În acest moment, domnul Mirel Palada nu este cadru didactic titular şi nici profesor asociat al SNSPA. Regretăm faptul că imaginea SNSPA este folosită în interese exterioare mediului universitar. De asemenea, facem apel la responsabilitate, decenţă şi toleranţă din partea oricărui actor public. SNSPA susţine dezbaterile publice, bazate pe raţionamente valide, respect, iar neînţelegerile trebuie clarificate, cu bună credinţă", se arată în comunicat. 

Totodată, SNSPA dezaprobă ferm orice act/element de agresivitate verbală sau fizică. 

Joi, organizaţia PACT pentru România a solicitat conducerii Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative să încheie colaborarea cu Mirel Palada, cadru didactic asociat, şi a condamnat "ferm" comportamentul acestuia. 

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23