Pact coabitare Ponta-Băsescu. Crin Antonescu dă cărțile pe față, în direct la TV

Liberalul Crin Antonescu a dat cărțile pe față cu privire la pactul de coabitare dintre Victor Ponta și Traian Băsescu, dar și despre numirile de la Parchete. Scandalul vine după ce Victor Ponta a afirmat la DCNews LIVE că Liviu Dragnea s-a ocupat de pactul de coabitare, împreună cu Iulian Chifu, consilierul lui Traian Băsescu. 

Iată principalele declarații ale lui Crin Antonescu făcute printr-o intervenție telefonică în emisiunea ”Subiectiv” de la Antena 3:

- dacă e vorba de chestiunea numirilor de la Parchete, într-adevăr, eu am aflat de intențiile de propunere ale domnului Ponta într-o discuție care a avut loc la mine, în biroul de președinte al Senatului, nu mai rețin dacă a scos un bilețel din buzunar, nici nu cred că era nevoie, putea să țină minte trei nume. Dumnealui ne-a adus la cunoștință că dorește ca ministrul Justiției să facă aceste propuneri. 

- dintre propuneri cea care ne atrăgea atenția în primul rând era doamna Kovesi, pentru că era o persoană deja cunoscută și a cărei eventuală numire avea niște implicații de imagine. Domnia sa a enunțat aceste nume, i-am spus ferm și am și avut o discuție că nu cred că este bine și că Mona Pivniceru trebuie să continue procesul de selecție și de concurs. 

- dl Dragnea era de față, nu pot ști dacă aceste lucrurile fuseseră discutate înainte sau nu, nu-mi mai aduc aminte toate nuanțele, dar susținătorul acestor ipoteze a fost dl Ponta. Dialogul se purta între mine și dl Ponta. 

- am avut în egală măsură încredere în Ponta și Dragnea, am avut o relație apropiată și cu dl Dragnea, în multe chestiuni îl simțeam mai aproape pe dl Dragnea, un pic mai radical, un pic mai hotărât, un pic mai dispus la bătaie politică, dar răspunsul pe fond e că am avut egală încredere. Momentele în care mi-a scăzut încrederea au fost generate de decizii luate în ultimă instanță de Victor Ponta, cum e cazul cu procurorii și cu vestitul pact de coabitare.

- niciodată nu am avut nicio discuție cu dl Băsescu pe niciun subiect, exceptând acea discuție despre pactul de coabitare, la care m-am pronunțat categoric împotriva semnării unui astfel de pact și la care am încercat chiar și acolo până-n ultima clipă să-l conving pe dl Ponta să nu facă un astfel de gest politic. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel