OUG modificare Statut polițiști cu privire la banii de ”chirie” pentru plata ratelor creditului imobiliar/ipotecar

Roxana Neagu / 27 aug 2019 / 20:50 Salveaza PDF Comentarii

A fost pusă în dezbatere publică, de către MAI, o OUG cu privire la statutul polițiștilor. Printre noile prevederi, se numără și unele cu privire la plata chiriei polițistului, care va continua să fie plătită chiar dacă polițistul își cumpără o locuință prin credit. 

Alineatele (12), (13) și (14) ale articolului 31 din legea 360/2002, se modifică. 

Articolul 12, în noua formulă pusă în dezbatere publică, prevede că polițistul care îndeplinește condițiile pentru a-i fi acordată plata lunară a chiriei și care-și va cumpăra o locuință prin credit imobiliar sau ipotecar sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe vor beneficia în continuare de compensația lunară pentru chirie, dar nu mai mult decât perioada creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Astfel, chiar dacă polițistul nu va mai sta în chirie, ci-n propria locuință cumpărată printr-una din formele de creditare, va primi în continuare banii pentru chirie cât timp va mai plăti credit.

Compensația lunară nu poate depăși rata lunară aferentă creditului. 

La articolul 13, se precizează că respectiva sumă lunară pentru chirie se acordă pentru achiziționarea unei singure locuințe pe toată perioada carierei polițistului. Totodată, acest articol vine să precizeze că polițistul nu mai poate beneficia și de spațiu de locuit de la MAI în aceeași localitate unde și-a cumpărat locuință. 

Sumele pe care le va acorda MAI pentru plata lunară a ratei se justifică printr-un contract ipotecar/imobiliar pentru achiziționarea unei locuințe sau a unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, scrie în articolul 14

Se introduce un nou alineat, 15, care prevede că rata aferentă creditului se referă la ”suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare şi alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare.”

Iată varianta pusă în dezbatere: 

 

 

9. Alineatele (12), (13) și (14) ale art. 31 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(12) Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) sau (11) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, pentru plata ratei lunare aferente creditului sau contractului ori a unei fracțiuni din această rată.În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară aferentă creditului ipotecar/imobiliar sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

(13) În situația prevăzută la alin. (12), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (11) și pentru situația prevăzută la alin. (12), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste situații. Ministerul Afacerilor Interne nu îi asigură polițistului care a optat pentru situația prevăzută la alin. (12) un spațiu de locuit corespunzător în localitatea unde acesta a achiziționat locuința pe durata existenței situației de la alin. (12).

(14) Pentru persoanele prevăzute la alin. (12), sumele reprezentând compensația lunară pentru chirie se justifică cu un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

 

10. După alineatul (14) al art. 31 se introduce un nou alineat, alin.(15), următorul cuprins:

(15) Prin rata lunară aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate se înțelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare şi alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare.”


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27