Călin Popescu Tăriceanu are o poziție vehementă cu privire la OUG pentru amnistie și grațiere.
Invitat la emisiunea România 9 de la TVR, de marți seara, Călin Popescu Tăriceanu și-a precizat foarte clar punctul de vedere legat de emiterea acestei ordonanțe:
”Eu nu pot să fiu de acord cu ideea că deciziile politice la care am un rol important sunt decizii care ar putea să mă favorizeze în așa fel încât să-mi creeze o vulnerabilitate în spațiul public. Știți foarte bine că în politică lucrăm nu cu realități, ci cu percepții. Percepția în legătură cu o astfel de decizie ar fi defavorabilă: 'Uite ce fac politicienii! Politicieni se scapă pe ei de justiție!'. Deci, acesta este motivul pentru care eu m-am opus și vă spun că și în continuare mă voi opune, mai ales în condițiile actuale. Cu atât mai mult în condițiile actuale nu pot să fiu de acord ca o astfel de decizie să se ia, pentru că voi fi acuzat că fac politică în interes propriu” a confirmat liderul ALDE.
”Sunt împotrivă și v-am explicat de ce. Există și alte modalități. E adevărat, nu putem lua cu penseta și să facem dreptate dosar cu dosar și de aceea am vorbit și cu ministrul Justiției și ne-am consultat, inclusiv în coaliție, care ar fi modalitățile prin care să putem să reparăm nelegalitățile, nedreptățile care s-au făcut și ministrul a venit cu acea variantă a unor recursuri extraordinare în dosarele în care s-a lucrat cu echipe mixte, cu ascultări ilegale de telefoane, astfel încât oamenii care se consideră nedreptățiți să-și poată căuta dreptatea în justiție”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu